Duminică, 07 Iunie 2026

Adomniței nu susține proiectul legii care permite rectorilor să aibă funcția pe viață

de Cuget Liber Marţi, 30 Octombrie 2007 278 4 min citire
Ministerul Educației nu va susține recenta inițiativă legislativă care propune ca universitățile să decidă durata mandatului rectorilor, din cauză că prevederile proiectului nu sunt corelate cu un sistem reformat al învățământului superior, fiind astfel nefuncționale.
"În baza autonomiei, universitățile trebuie să își prevadă regulile după care joacă, însă trebuie să existe anumite prevederi legislative care să împiedice existența unor familii care confiscă universitatea, ocupând majoritatea funcțiilor de conducere", a declarat, luni, pentru NewsIn, ministrul educației, Cristian Adomniței.
Ministrul a explicat că inițiativa parlamentarilor are "aceleași idei" ca proiectul de lege al învățământului superior care urmează să fie supus dezbaterii publice, însă nu e corelată cu întregul context. Astfel, proiectul de lege al parlamentarilor nu împiedică ca, dacă un rector conduce universitatea mai mulți ani, acesta să își numescă rudele în funcții de conducere, după bunul plac.
Proiectul de lege al învățământului superior elaborat de Ministerul Educației interzice ca rude sau afini de gradul patru să ocupe, simultan, funcții de conducere în cadrul aceleiași universități, a mai spus Adomniței.
Un grup de 48 de deputați și senatori de la toate partidele politice au depus în parlament un proiect legislativ care permite ca rectorii universităților de stat să poată ocupa această funcție pe viață, dacă așa decide universitatea. Potrivit proiectului, actualele prevederi legislative, care impuneau pensionarea cadrelor didactice din funcțiile de conducere la 65 de ani, împiedicau, de fapt, universitățile de stat să ajungă la nivelul celor din Uniunea Europeană. Astfel, inițiatorii proiectului de lege propun ca fiecare universitate să-și stabilescă singură limita de vârstă și durata funcțiilor de conducere, ceea ce înseamnă că o persoană poate ocupa funcția de rector pentru întreaga viață, dacă așa decide universitatea.
Inițiativa legislativă propune ușurarea condițiilor pentru obținerea postului de conferențiar universitar și înființarea postului de președinte al universității care, printre altele, va avea dreptul de a semna facturi și va fi ordonator de credite.
De asemenea, proiectul prevede și abrogarea prevederii din actuala Legea a învățământului care stipulează că "ministrul educației îl poate suspenda din funcție, din motive justificate, pe rectorul unei instituții de învățământ superior, de stat sau particular, acreditate". Proiectul  va fi dezbătut în Camera Deputaților și în Senat în regim de urgență.
Și sindicaliștii din educație se alătură protestului studenților. Reprezentanții Federației "Alma Mater" acuză faptul că înițiativa legislativă depusă de grupul parlamentar conține o serie de articole nefavorabile educației.
Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților în regim de urgență, astăzi, de la ora 14.00.

Taguri
Articolul anterior Sosetele
Articolul următor Separarea restanțierilor de bunii platnici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei