Duminică, 07 Iunie 2026

Adrian Naidin și Ionuț Micu, reuniți într-un experiment acustic

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 30 Ianuarie 2020 310 < 1 min citire
Adrian Naidin și Ionuț Micu, reuniți într-un experiment acustic
În cazul în care nu v-ați făcut planuri pentru duminică, 2 februarie, puteți merge la clubul "Doors" din Constanța, unde, de la ora 19.00,  violoncelistul Adrian Naidin și Ionuț Micu se reunesc pentru o nouă aventură, într-un univers imaginat la granița jazz-ului cu rock-ul, la granița muzicii culte cu un filon etno autentic. Cei doi artiști vor prezenta în fața publicului, proiectul "Tari ca Piatra", un experiment acustic condus de violoncelistul Adrian Naidin, care cântă din nou, trecând cu măiestrie peste capriciile vremurilor, pentru a-și îmbrăca acordurile în iubire, adunată, în toate formele ei, într-un suflet zidit în emoții. 
"Strălucitor în partiturile clasice, ingenios și tehnic în jazz, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin explorează, delicat, dispoziții și nuanțe, pentru a ajunge la esențe. Îl secundează Ionuț Micu, de la trupa Compact, percuționist cu o admirabilă deschidere spre genuri contemporane, care adaugă un viguros filon etno-rock celor mai sofisticate acorduri fusion europene. Pornit dintr-o mare prietenie și desăvârșit în incredibile exerciții de virtuozitate, spectacolul îmbină ritmuri în forță și povești de demult, simboluri și refrene vechi, înnobilate cu un glam cult contemporan", spun organizatorii.
Taguri
Articolul anterior "Liceenii și voluntariatul", la Liceul Teoretic "Ovidius"
Articolul următor Simularea Evaluării Naționale. Mai multe capitole la matematică, excluse la testele din martie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei