Zilele acestea, au fost anunțate rezultatele ediției 2024
a Concursului Design Spațial Live in a Healthy Space la care au participat
1.295 de elevi cu 224 de proiecte din 11 țări din întreaga lume: Canada, India,
Iran, Irlanda, Pakistan, Peru, România, Singapore, Republica Arabă Siriană,
Turcia și Statele Unite ale Americii.
La această competiție au participat și două echipe
formate din elevi de clasa a X-a de la Colegiul Național `Mircea cel
Bătrân" și de la Liceul Internațional de Informatică din Constanța.
Proiectul Multi-Acceleration Farming Module, realizat de
elevii Marin David Alexandru, Rican Toma Mihai, Mureanu Răzvan Anton, Fuduli
Andrei de la Liceul Internațional de Informatică și de la Colegiul Național `Mircea
cel Bătrân", coordonați de prof. dr. Adrian-Eracle Nicolescu de la
Colegiul Național `Mircea cel Bătrân" Constanța a obținut Premiul al
II-lea.
Multi-Acceleration Farming Module constă într-un modul
spațial compus din 2 tori ce poate fi atașat la orice stație spațială. Având
capacitatea de a hrăni 1.000 de persoane zilnic, acesta va adăposti atât
plantele şi animalele, cât și un laborator pentru a studia reacțiile lor în
microgravitație. Scopul principal al acestui laborator este descoperirea a noi
modificări genetice ce pot îmbunătăți adaptabilitatea plantelor în condiții
extraterestre, pentru a facilita dezvoltarea coloniilor spațiale. Pentru a mări
eficiența, plantele din modulul agricol vor fi crescute pe verticală, fiind
cultivate aeroponic. De asemenea, stația spațială va implementa cele mai moderne
sisteme de reciclare și panouri solare, precum și un ansamblu de conducte
vidate pentru transportul mai rapid al recoltei.
Proiectul Deopolis, realizat de elevii Dogărescu Teodora,
Nane Andreea-Cătălina, Siret Luca-Alexandru, Yildirim Ali-Bariș, Zevri Matei-Tudor
de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" și de la Liceul
Internațional de Informatică, coordonați de prof. dr. Adrian-Eracle Nicolescu
de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța a obținut
Mențiunea de Onoare.
Proiectul Deopolis pune în prim-plan un modul agricol,
aparținând unei stații situate în punctul Lagrange L5 din reperul Pământ-Soare.
Acesta servește drept sursă nutrițională pentru o comunitate de 300.000 de
rezidenți. Infrastructura este concepută pentru a contribui la cercetările
actuale privind comportamentul plantelor în condiții spațiale. Stația cuprinde
un district toroidal pentru un spațiu utilizabil optim și o zonă conică ce
prezintă un sistem de heliostate, contribuind la iluminarea naturală a
organismelor vii. Sustenabilitatea recoltelor este asigurată prin sisteme
aeroponice de înaltă tehnologie și automatizare centralizată cu inteligență
artificială pentru a gestiona condițiile de mediu.
Elevii premiați au fost invitați să susțină proiectele
câştigătoare la International Space Development Conference – National Space
Society, care va avea loc în perioada 23-26 mai 2024 la Los Angeles, S.U.A.