Duminică, 07 Iunie 2026

Ansamblul folcloric studențesc "Ovidius", pe scena festivalului din Edirne

de Cuget Liber Marţi, 11 Februarie 2025 169 1 min citire
Ansamblul folcloric studențesc "Ovidius", pe scena festivalului din Edirne
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat, în perioada 5 – 9 februarie 2025, la Festivalul Internațional de Dansuri Populare Balcanice (Balkan Halk Oyunlari), desfășurat în campusul Universității Trakya Edirne, din Turcia.
Din Ansamblul folcloric studențesc „Ovidius”, coordonat de lect. univ. Dana Cojan și de coregraf Elena Dordea, fac parte 26 de studenți de la Facultatea de Arte, Facultatea de Construcții, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Psihologie și Științele Educației și Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie.
Ansamblul folcloric studențesc al UOC a susținut două spectacole în cadrul festivalului, primul constând în reprezentarea minorităților etnice din Dobrogea prin intermediul dansului și al cântecelor, iar cel de-al al doilea prezentând un șir de jocuri dobrogene. Cu costume tradiționale autentice și dansuri pline de energie, am adus la viață tradițiile noastre strămoșești, conectând culturi și oameni din întreaga lume", precizează coordonatorul Ansamblului folcloric studențesc „Ovidius”, coregraf Elena Dordea.
Consiliul Județean Constanța a sprijinit participarea la festival, asigurând transportul ansamblului de dansatori ai UOC. La eveniment au participat 17 ansambluri din șapte țări: Grecia, Bulgaria, Moldova, Serbia, Turcia, România și Macedonia de Nord, fiecare dintre acestea fiind premiate cu trofee.
În plus, UOC a primit din partea Universității Trakya un certificat de apreciere pentru contribuția valoroasă adusă Festivalului Internațional de Dansuri Populare Balcanice, desfășurat în Edirne, Turcia.
Taguri
Articolul anterior Cătălin Predoiu, ales cu unanimitate președintele interimar al PNL
Articolul următor Expoziție personală Laura Hulea, vernisată la Muzeul de Artă Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei