Joi, 04 Iunie 2026

Apariții editoriale

de Cuget Liber Luni, 26 Ianuarie 2009 286 2 min citire
John Cowper Powys, "Cercul nebunilor", Humanitas, 2008
De trei generații, stăpânii domeniului Ashover sunt prinși într-un cerc amoros din care nu pot ieși, blestemați să se îndrăgostească de femei de condiție joasă. Iubirile interzise nasc monștri, anomalii, bastarzi condamnați să fie ascunși de lumina zilei și de ochii oamenilor. Iar acesta este doar începutul drumului autodistructiv pe care pare să fi pornit seminția Ashover. Nici copiii rezultați din alianțele încheiate cu familii de același rang nu se dovedesc a fi urmași demni să ducă mai departe speranțele părinților. Rook, fiul cel mare, este victima unei cumplite frigidități sentimentale, care îl face incapabil să aleagă între trei femei îndrăgostite de el (Netta, Ann și Nell), iar Lexie, mezinul, bolnav și frustrat, se agață cu disperare de viață, conștient, în același timp, de apropierea implacabilă a sfârșitului. Pentru a evita nenorocirea care pare să se abată asupra familiei sale, Lady Ashover încearcă să pună în practică un plan prin care să-l smulgă pe întâiul ei născut, Rook, din brațele iubitei sale, Netta, împingându-l spre o căsătorie "onorabilă". Vor reuși dragostea și inteligența afectivă feminină să rezolve tensiunile existențiale ale celor doi protagoniști care au uitat adevărurile fundamentale ale vieții?
Kurt Vonnegut, "Cutremur de timp", Humanitas, 2008
Când un cutremur de timp aruncă întreaga omenire cu zece ani în urmă, pământenii se văd nevoiți să-și retrăiască, fără a putea schimba nimic, ultimii ani din viață, începând de la 17 februarie 1991. Ideea îi aparține bătrânului scriitor de science-fiction, Kilgore Trout, alter ego al autorului, ale cărui povestiri împânzesc narațiunea, venind în completarea evenimentelor. Astfel, aflăm despre existența buubuulingilor, extratereștri dotați cu o inteligență strălucită, care, odată cu apariția televiziunii, refuză să-și mai folosească imaginația și devin niște făpturi lipsite de sensibilitate; despre cele trei surori "B-36", numite astfel după un bombardier de pe planeta Pământ, dintre care cea mai rea e om de știință; despre doctorul Schadenfreude, psihiatrul care le interzice pacienților să mai rostească pronumele "eu", intenționând ca prin această inedită terapie să-i elibereze de propriul sine.
Taguri
Articolul anterior Ciolan destul, clienți puțini
Articolul următor Dana Săvuică și-a aniversat 39 de ani în Pat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei