Aproape 6.000 de elevi constănțeni de-a VIII-a intră în "focuri"

de Simona ANGHEL Luni, 23 Iunie 2014 211
Începând de astăzi, 5.694 de absolvenți constănțeni ai clasei a VIII-a (serie curentă - 5.690 și patru din seria anterioară) vor susține prima probă scrisă la Evaluarea Națională, limba și literatura română, iar miercuri, 25 iunie, va avea loc proba la matematică.
Probele scrise pentru Evaluarea Națională încep la ora 9, iar accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfășoară probele scrise. Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.
În acest an, camerele de supraveghere video vor funcționa atât în sălile de clasă din unitățile de învățământ în care se desfășoară probele pentru Evaluarea Națională, cât și în sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și în sălile în care se preiau, se evaluează și se depozitează lucrările scrise.
Rezultatele vor fi afișate pe 27 iunie și, tot în aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, în intervalul orar 16-20. Contestațiile vor fi rezolvate între 28 - 30 iunie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 1 iulie.
Reamintim că este prima serie de elevi care va fi repartizată computerizat pe baza unei medii formate din 25% notele pe cei patru ani de gimnaziu și 75% nota de la Evaluarea Națională. Așadar, media pe care o vor obține anul acesta va conta de trei ori mai mult decât toate notele primite în gimnaziu.
Se preconizează ca, din anul școlar 2019, admiterea în liceu să se facă 100% pe baza celor două examene scrise. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei