"Arii protejate în județul Constanța"

de Simona ANGHEL Vineri, 29 Februarie 2008 389
Plecând de la realitatea că "Dobrogea este un teritoriu aparte, o zonă diferită de restul țării, atât din punct de vedere peisagistic, cât și faunistic și floristic", elevii clasei a VIII-a D, din Școala nr. 29 "Mihai Viteazul", coordonați de profesoara lor de biologie, Mariana Radu, au desfășurat ieri activitatea "Arii protejate în județul Constanța", prin care și-au dorit să demonstreze că biodiversitatea dobrogeană este interesantă, valoroasă dar și demnă de un grad de protecție foarte ridicat. Materialele prezentate au constituit rodul călătoriilor acestor elevi prin ariile protejate ale județului Constanța, realizate în cadrul unui proiect educațional mai amplu, "Prețuiește viața". Prezentarea power-point, dar și lansarea revistei "Rezervații naturale din Dobrogea" reprezintă un pas pe drumul care ar trebui parcurs pentru conștientizarea valorilor naturale existente în Dobrogea, în scopul salvării lor de la degradare și dispariție, precum și valorificării lor într-o formă sustenabilă. La această acțiune au participat profesorii de biologie din cadrul Centrului metodic nr. 2, care au expus colaje și afișe în laboratorul de biologie al școlii, dar și elevi din ciclul primar și gimnazial interesați de această temă. Acțiunea s-a finalizat cu prezentarea unui program artistic de către elevii clasei a VIII-a D, aceștia demonstrând că nu sunt doar "mici exploratori", ci și "mici artiști".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei