Artiștii populari din Jiaxing Xiuzhou îşi expun lucrările la Muzeul de Artă Constanţa

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 17 Septembrie 2023 23656
În această perioadă, Muzeul de Artă Constanța găzduiește trei expoziții extraordinare, la care sunteți invitați cu toții. Prima dintre acestea este intitulată „Incursiune în spațiul dobrogean” și îi aparține lui Florin Ferendino, putând fi admirată până la data de 1 octombrie. Potrivit directorului instituției de cultură, Lelia Rus Pîrvan, aceasta este cea de-a 14- a expoziție personală a artistului și cuprinde lucrări noi, pe care nu le-a mai expus până acum, realizate în perioada anilor 2019- 2023. Lucrările sunt inspirate de peisajele dobrogene, în toate anotimpurile, de peregrinările mele prin sate, pe malul Dunării la Ostrov, Rasova, Seimeni, Topalu, Tulcea și din taberele de creație la care el a participat de-a lungul timpului.
Tot luna aceasta, până pe 8 octombrie, se poate admira la muzeu expoziția artiștilor populari din Jiaxing Xiuzhou, iar publicul din România va putea vedea, pentru prima oară în țara noastră, un interesant fenomen artistic de succes internațional și o selecție a celor mai importanți creatori populari chinezi: Miao Huixin, Feng Yun, Zhang Juemin, Zhang Yongqin, Wu Jueqing, Wu Liying, Mao Genfu, Zhu Jianfen, Xu Youzhen, Chen Ning, Ji Yunzhen, Huang Mei, Zhu Qinhua, Wang Jianli, Zhang Jinquan, Yang Yueping, Meng Lingdi, Qu Zhengping, Yang Haiping, Shen Ting. Menționăm că, în ultimii 40 de ani, picturile țărănești Xiuzhou au cunoscut un uimitor proces de dezvoltare, iar în ultimii 30 de ani, au fost expuse în peste 20 de țări.
Vernisată la Muzeul de Artă Constanța în data de 6 septembrie, expoziția intitulată „TU” a sculptorului Aurel Vlad va putea fi admirată până pe 30 noiembrie. Aurel Vlad este un sculptor figurativ, dar este mai mult decât atât, este, de fapt, un sculptor al condiției umane, în toate ipostazele sale pentru că, de fapt, el iubește enorm omul. „În lumea formelor lui, nu există compromis: arta sa este o reprezentare explicită a angoaselor, durerii, spaimelor noastre, dar și a dragostei, a speranței. Sculpturile lui Aurel Vlad nu se schimbă în funcție de percepția fiecărui privitor, ele rămân dure, imuabile, însă au capacitatea de a-l transforma pe acesta, pentru că nimeni nu va mai fi la fel după vizitarea expoziției, dovadă a efectului cathartic al întregului parcurs. Frumusețea expoziției rezidă din forța viziunii autorului, a artistului solidar cu toată durerea umanității, dar care, în același timp, îți arată calea de a merge mai departe, spre găsirea fericirii”, a declarat Lelia Rus Pîrvan, curatorul expoziţiei.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei