Proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă modernă este ultima din cadrul probelor orale ale examenului de bacalaureat și se desfășoară în intervalul 31 mai - 4 iunie, în toate cele 51 de centre de evaluare (45 de unități de învățământ din mediul urban și șase unități din mediul rural), începând cu ora 12.00. Pentru susținerea examenului de bacalaureat s-au înscris 7.954 elevi, dintre care 224 și-au echivalat rezultatele obținute la exa-menele cu recunoaștere internațională (TOEFL, IELTS - Limba engleză, DELF, DALF - Limba franceză).
- Publicitate -
Tot în această perioadă, vor susține proba C și cei 95 de elevi înscriși în sesiunea specială.
Rezultatul obținut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenței lingvis-tice într-o limbă de circulație internațională studiată în liceu va fi stabilit de către cei doi examinatori, după susținerea de către candidat a tuturor tipurilor de probe: probă scrisă, cu durata de 90 minute, probă orală, cu durata de 10-15 minute și proba de înțelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute.
Rezultatul evaluării competenței lingvistice într-o limbă de circulație internațională se exprimă prin stabilirea nivelului de competență corespunzător Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.