Duminică, 07 Iunie 2026

Bacalaureat 2024. Rezultatele vor fi afișate luni. Când pot fi depuse contestațiile

de Alina DRACOPOL Luni, 08 Iulie 2024 406 < 1 min citire
Bacalaureat 2024. Rezultatele vor fi afișate luni. Când pot fi depuse contestațiile
Primele rezultate obținute de elevi la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2024 vor fi afișate (în centrele de examen și online) luni, 8 iulie (până la ora 12:00).
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).
Reamintim că pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
• susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).   
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele LUNI
Articolul următor Primăria Constanța începe plățile! Iată cine are bani de încasat!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei