Duminică, 07 Iunie 2026

Biletele se vând ca pâinea caldă la spectacolul "Maitreyi"

de Sabrina NEDELCU Vineri, 09 Martie 2012 1143 1 min citire
Biletele se vând ca pâinea caldă la spectacolul "Maitreyi"
Despre spectacolul de teatru "Maitreyi", care va avea loc în data de 27 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, directorul instituției, Gheorghe Ungureanu, spune că "cei care își doresc să vadă pentru prima dată în teatrul românesc piesa «Maitreyi» ar trebui să se grăbească și să își cumpere bilet, deoarece acestea s-au vândut ca pâinea caldă. Din cele 750 de bilete alocate pentru această piesă, s-au vândut deja mai mult de jumătate", declară Ungureanu.
Prima întâlnire cu Maitreyi o avem în programa de bacalaureat ca "lectură obligatorie". Cea de-a doua o recitim după 30 de ani și realizăm că este mai mult decât frumoasa poveste de dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi Devi.
"Maitreyi" este o poveste care te determină să-ți lași sufletul să respire. Spectacolul are la bază o dramatizare dublă, realizată după romanul "Maitreyi" de Mircea Eliade, cu intervenții din "Dragostea nu moare", de Maitreyi Devi. Este prima dată când aceste două puncte de vedere se întâlnesc pe o scenă de teatru. Transpunerea scenică a acestei capodopere literare este un pariu curajos și de-abia așteptăm să vedem cine iese câștigător: teatrul sau literatura?
Din distribuție, fac parte actori recunoscuți în România: Maia Morgenstern - Maitreyi la 60 de ani, Ailyin Cadir - Maitreyi la 16 ani, Vlad Zamfirescu - în rolul lui Mircea Eliade și mulți alții.
Taguri
Articolul anterior "Trăiește clipa"
Articolul următor "Martor la tradiții" românești

Comentează știrea

spectator
9 martie 2012
detaliu

ce pret are biletul?

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei