Duminică, 07 Iunie 2026

Universitatea "Ovidius" Biografia lui Al Pacino, în dezbatere la American Corner

de Simona ANGHEL Marţi, 27 Martie 2012 273 2 min citire
De-a lungul a patru întâlniri, American Corner Constanța din cadrul Universității "Ovidius" și-a propus să dezbată tema "Al Pacino Biography: the Godfather of Hollywood". Una dintre acestea a avut loc deja pe 21 martie, următoarea fiind programată miercuri, 28 martie, începând cu ora 12, când vor participa prof. Valerica Vișan și elevi de la Liceul Teoretic "Ovidius". Joi, 29 martie, de la ora 12.30 vor participa elevi de la Grupul Școlar "Virgil Madgearu", alături de prof. Rodica Tabacu și vineri, 29 martie, începând cu ora 10 sunt dornici să afle cât mai multe informații despre viața și cariera marelui actor, studenți de la Facultatea de Artă, anii I și II. Activitățile vor fi deschise de către dr. Alina Gălbează Buzarna, Universitatea "Ovidius", care va prezenta biografia actorului italo-american Alfredo James "Al" Pacino, considerat a fi unul dintre cei mai talentați din întreaga istorie a cinematografiei.
Prezentările vor fi urmate de filmul documentar biografic intitulat "Al Pacino - Inside Aut", în regia lui Lawrence Williams. Celebrul actor american Al Pacino a primit Medalia Națională a Artelor de la președintele Barack Obama, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Casa Albă. Arta are puterea de a ne uni, a afirmat președintele Obama, în timp ce îi decora pe artiști pentru contribuția lor la cultura americană. Medalia Națională a Artelor este cea mai înaltă distincție culturală acordată în SUA. Participanții vor primi de la Rodica Toma, coordonator American Corner, câte un hand-out, certificate de participare și broșuri despre viața americanilor.
Anii ’90 au fost, probabil, cei mai prolifici pentru Al Pacino, care obține, în sfârșit, Oscarul pentru cel mai bun actor cu fimul Scent of a Woman, în 1992. Godfather Part 3, Dick Tracy și Glengarry Glen Ross sunt numai câteva din succesele lui Pacino de la începutul anilor ’90. În ultima parte a acestui deceniu, au urmat Carlito’s Way, Heat, City Hall, The Insider și Donnie Brasco. Este renumit pentru rolurile de mafioți, cum ar fi Michael Corleone în trilogia Nașul, Tony Montana în Scarface, Alphonse "Big Boy"Caprice în Dick Tracyși Carlito Brigante în Carlito’s Way, deși a apărut în câteva roluri și de cealaltă parte a legii  ÷–$%÷– drept ofițer de poliție, detectiv sau avocat. Rolul lui Frank Slade din Parfum de Femeie i-a adus Premiul Oscar pentru Cel mai Bun Actor în 1992, după ce mai primise alte 7 nominalizări.
Taguri
Articolul anterior Localitatea Valu lui Traian, fără apă curentă, 24 de ore
Articolul următor Universitari de prestigiu ai Constanței

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei