Duminică, 07 Iunie 2026

"Butoiul cu pulbere" s-a rostogolit până la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 21 Iunie 2018 219 < 1 min citire
Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" va găzdui astăzi, începând cu ora 17.00, "Butoiul cu pulbere", un spectacol susținut de Teatrul Municipal Baia Mare. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru "Miturile Cetății", organizat de Teatrul de Stat Constanța.
Potrivit organizatorilor, "Butoiul cu pulbere" este o poveste tragi-comică despre oamenii Maramureșului, cel mai nedomesticit ținut românesc, un loc unde țăranii au construit un cimitir vesel în care până și moartea are mormântul ei. Altfel spus, acesta este un loc în care se trăiește total, se iubește intens și se moare ca-n filme, un loc unde se face cea mai tare băutură din lume și unde muzica îi însoțește pe oameni, de la leagăn și până la mormânt.
Aceasta este lumea "sălbatică" despre care ne vorbește spectacolul Teatrului din Baia Mare, o adevărată epopee a dragostei și morții, a dezrădăcinării și a întoarcerii acasă.
În plus, la toate acestea se poate adăuga prezența obsesivă a muzicii maramureșene, interpretată live de un celebru rapsod popular. 
Taguri
Articolul anterior Aproape 1.000 de contestații la Evaluarea Națională, la Constanța
Articolul următor Un proiect cultural important va fi lansat la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei