Duminică, 07 Iunie 2026

Când ajunge expoziția "Aurul și argintul antic al României" la Constanța

de Ana FULAȘ IONESCU Luni, 07 Septembrie 2015 327 < 1 min citire
Expoziția itinerantă "Aurul și argintul antic al României!", care cuprinde o parte dintre cele mai prețioase vestigii arheologice descoperite pe teritoriul țării noastre, ajunge, în acest an, în cele mai mari orașe ale țării. În cadrul expoziției, pot fi vizionate peste o mie de exponate provenind din tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României, dar și din colecțiile a 31 de muzee din țară, partenere în proiect. Printre acestea, se numără piese din valorosul tezaur de la Pietroasa, precum și o parte dintre brățările dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia.
De la bun început, expoziția a fost gândită să ajungă în principalele centre culturale ale României, pentru ca toți cetățenii țării să se bucure de această uriașă bogăție. Proiectul a demarat în decembrie 2013, iar până în prezent, expoziția a ajuns la Timișoara, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Cluj Napoca, Târgu Mureș etc., anul viitor fiind așteptată și la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. 
Taguri
Articolul anterior 73 de nave și-au anunțat sosirea în porturile maritime românești
Articolul următor VIDEO șocant. Șase morți și 10 răniți după ce o mașină de raliu a intrat în public

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei