Duminică, 07 Iunie 2026

Cartea săptămânii – "Tatuatorul de la Auschwitz", de Heather Morris

de Cuget Liber Vineri, 13 Septembrie 2024 181 1 min citire
Cartea săptămânii – "Tatuatorul de la Auschwitz", de Heather Morris
Vândut în peste 13 milioane de exemplare în întreaga lume, „Tatuatorul de la Auschwitz”, de Heather Morris, se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre semenii săi, al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.
Scriitoarea Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia le-a finalizat la Monash University, în 1991. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshop­uri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în SUA.
Apărut în ianuarie 2018, „Tatuatorul de la Auschwitz” (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019, 2022, 2024) cunoaște un mare succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în peste 13 milioane de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun roman istoric din 2018 (Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 și Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) și Apple Book of the Year 2018 (SUA).
În 2024, SkyShowtime lansează o miniserie de șase episoade pe baza romanului, în regia lui Tali Shalom-Ezer. 
Taguri
Articolul anterior Deputatul Stelian Ion: „Cazul „Șacalul” a prins Poliția din Constanța într-un perpetuu proces de reorganizare“
Articolul următor Gelil Eserghep, președinte UDTTMR: ”Întotdeauna interacțiunea noastră s-a bazat pe respect”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei