Unul dintre cele mai reprezentative vestigii arheologice ale Dobrogei este Cetatea Histria - prima colonie greacă de pe tărâmul de vest al Mării Negre și cel mai vechi oraș de pe teritoriul României.
- Publicitate -
Prin proiectul de informare turistică "Pe urmele argonauților", finanțat de Uniunea Europeană, cetatea antică Histria a fost reconstituită 3D.
Scopul acestui proiect este de a pune în valoare biodiversitatea și patrimoniul cultural-istoric al zonei Istria-Cheile Dobrogei, în cadrul traseului tematic «Pe urmele argonauților», printr-o campanie de promovare unitară, adaptată tendințelor turistice naționale. Traseul tematic se adresează turiștilor-excursioniști, interesați în a trăi o experiență culturală, tendință manifestată din ce în ce mai mult la nivel global și național.
Proiectul urmărește crearea unei identități culturale a zonei Istria - Cheile Dobrogei pe plan local și național, creșterea competitivității ofertei turistice locale prin implementarea unui sistem eficient de promovare și exploatare a ecoturismului și turismului cultural și reținerea turiștilor prin informare turistică, urmărindu-se astfel un impact zonal și o coordonare a eforturilor de dezvoltare.
Viziunea de dezvoltare turistică a traseului tematic «Pe urmele argonauților» răspunde punctelor slabe identificate la nivelul strategiei de dezvoltare a localității Istria pentru perioada 2007-2013, respectiv: lipsa unor programe de promovare a potențialului turistic, inexistenta unor pachete turistice, slaba legătură cu organismele acreditate la nivel național în vederea unei mai bune colaborări pentru valorificarea turistică a zonei sau interes redus pentru zonă, datorită slabei dezvoltări economico-sociale.
Pe site-ul www.histria-cheiledobrogei.ro, apar atât filmul de reconstituire 3D, cât și un documentar realizat în două părți despre toate atracțiile din zona traseului tematic, o hartă și multe alte informații utile, atât pentru turiști, cât și pentru constănțenii care vor să se detașeze un pic în week-end de grijile cotidiene.