Baletul - între mirajul scenei, rănile de la poante și salariul de debutant Chiar și elevii balerini pleacă "pe croaziere"

de Georgiana VOINEAGU Miercuri, 17 Octombrie 2007 1014
"Arabesque!", exclamă profesoara, în timp ce în sala de balet răsună acordurile pianului. Picioarele se ridică în aer, încet, pe spate, cu o mișcare grațioasă, încercând să creeze un desen perfect al corpului. În ritmul muzicii, micile și marile balerine încearcă și vor să le reușească mișcările pe care profesoara le execută cu acuratețe. Capul urmează mâna, iar privirile sunt îndreptate când înspre oglindă, când înspre maestru. Unele exerciții sunt destul de complicate. Poate că doare uneori, mai scapă o mână, un picior, dar toți se țin strâns de bară, se încordează și încercă să-și depășească limitele. Este puțin trecut de ora 8 dimineață și repetițiile deja au început. În sălile de la ultimul etaj al Colegiului Național de Arte "Regina Maria" Constanța exercițiile sunt în toi, în acordurile delicate ale unui pian și sub atenta îndrumare a profesorilor. Sunt 4 profesori titulari și mai mulți colaboratori, după cum am aflat ulterior de la directorul adjunct al instituției, prof. Victor Rădulescu. Numărul celor care dau admitere pentru clasele de balet ale colegiului este din ce în ce mai mic, dar este un fenomen care afectează toate școlile de coregrafie din țară. Este un apel lansat chiar prin mari campanii de promovare susținute de renumiți balerini, coregrafi și regizori. 150 de elevi studiază, la Constanța, baletul Sunt 150 de elevi, de la diferite nivele de studiu, care studiază baletul în cadrul colegiului constănțean, după cum ne-a declarat șeful catedrei, prof. Carmen Chirea. Palmaresul instituției pentru această specializare a cuprins, doar în acest an, locul I la olimpiada națională de profil și două mențiuni. La ora actuală, elevii se pregătesc pentru un nou spectacol, o adaptare după "Fetița cu chibrituri", programată să fie aplaudată la scenă deschisă în luna martie a anului viitor. Colegiul "Regina Maria" se mândrește cu faptul că este o pepinieră pentru compania de balet "Oleg Danosvki", dar am mai aflat că elevii sunt solicitați și pentru diferite spectacole la operă, chiar și la Teatrul de Stat, cum ar fi piesele "Șatra", "Îmblânzirea scorpiei" sau "DulceAmar". Studiul aprofundat începe dintr-a V-a Pregătirea unui balerin este o muncă susținută. Potrivit șefei catedrei Colegiului "Regina Maria", în clasele primare sunt doar câteva grupe, însă studiul aprofundat începe din clasa a V-a. "Sunt 8 ore pe săptămână de tehnică de dans clasic, însemnând lucru la sală, o oră de repertoriu, unde se înlănțuie mișcările pe care le-au studiat în fiecare zi și se pune sare și piper pentru o coregrafie adevărată. Mai există și o oră de ritmică în programa școlară", ne-a declarat Carmen Chirea. Câtă dăruire, cât sacrificiu, cât talent nativ? "Este o meserie foarte prost plătită, salariul unui balerin debutant este în jur de 4 - 5 milioane lei vechi, iar munca este foarte dură", ne-a explicat Car-men Chirea. "Numai cei care sunt chiar determinați și pasionați fac această meserie și merg mai departe". Ni s-a dat exemplul grupei de absolvenți din această vară, din care niciun elev nu a îmbrățișat cariera, ci toți au ales alte meserii. "Iar ca să ajungi un prim-solist depinde de calitățile native, de pregătirea pe care o ai când ieși din școală. Am avut elevi care la doar un an după terminarea liceului au, ajuns prim-soliști, norocul a fost de partea lor. Dar există și reversul medaliei, elevi care abandonează din cauza unor accidente sau din motive financiare. Și, mai nou, se constată un exod spre navele de croazieră unde tinerii susțin momente artistice". Iar cazurile cu astfel de contracte pe croaziere ne sunt cunoscute chiar și de la cei profesioniști. În ceea ce privește mirajul scenei, ni s-a spus că și acesta s-a mai pierdut: "Nu mai sunt așa de multe spectacole, montări. Noi încercăm să îi scoatem pe scenă în diferite etape ale pregătirii lor, tocmai pentru a le da un impuls". S-a scos creația coregrafică din programă Șeful catedrei din cadrul Colegiului "Regina Maria" a ridicat, cu acest prilej, și problema reorganizării programei școlare, pentru a favoriza și impulsiona tinerele talente. "Lipsesc cunoștințele de anatomie funcțională, extrem de importante în cariera de balerin, apoi s-a scos estetica, nu am înțeles de ce. Lipsesc și cursurile privind arta actorului, ore de machiaj, ba chiar și creație coregrafică scoasă de anul acesta nu se știe din ce motive, deși era o oră care cu adevărat stimula creativitatea în domeniu", ne-a declarat aceasta. vvv Este frumos ce vedem pe scenă, produsul final, însă am înțeles ce sacrificii cere o astfel de meserie. O tânără, în fața mea, și-a așezat poantele pe picioare rănite, cu multe bătături. Nu are mai mult de 14 ani. Elegantă, sigură pe ea, s-a ridicat imediat și a început să pozeze, deși parcă am simțit și eu durerea fizică a acelor bătături. E o lecție de dăruire fantastică, pentru a oferi o clipă de frumos publicului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei