Cine este Daniel Barbu, noul ministru al Culturii

de Cuget Liber Joi, 20 Decembrie 2012 518
Politologul Daniel Barbu - propus de PNL ca ministru al Culturii și care îi succede liberalului Puiu Hașotti, ce a condus Ministerul Culturii din 26 iunie anul acesta - este specialist în științe politice, publicist, jurnalist și a fost consilier al lui Emil Constantinescu și Crin Antonescu.
Daniel Barbu a fost nominalizat pentru a prelua portofoliul Culturii.
Născut în 1957, Daniel Barbu este specialist în științe politice, publicist, eseist, jurnalist și profesor al Universității București, Facultatea de Științe Politice. Președinte al Institutului de Cercetări al Universității București și fost decan al facultății, Daniel Barbu a condus revista Realitatea Românească în perioada 1991 - 1992. A fost, de asemenea, consilier de stat al președintelui Emil Constantinescu, între anii 1997 - 1999, și este autor al mai multor lucrări științifice în sfera politicii. De asemenea, în vara acestui an, a fost consilier al președintelui interimar Crin Antonescu.
În 2000 a primit Ordinul Național "Steaua României" în grad de ofițer pentru activitatea în învățământul superior.
La alegerile parlamentare din data de 9 decembrie, Barbu Daniel Constantin a obținut un mandat de senator de București din partea USL (PNL).
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei