Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cine spera să scape? IŞJ Constanța a stabilit calendarul simulărilor județene

de Simona ANGHEL Vineri, 08 Noiembrie 2024 3632 3 min citire
Cine spera să scape? IŞJ Constanța a stabilit calendarul simulărilor județene
În acest an școlar, Ministerul Educației a decis, prin lege, modificarea calendarului de susținere a examenelor naționale, așa încât și inspectoratele școlare județene au fost nevoite să-și regândească programările simulărilor județene.
Cel mai nerăbdător să verifice nivelul de pregătire al elevilor este Inspectoratul Școlar Județean Buzău, care a stabilit simulările județene chiar luna aceasta, în perioada 26 - 28 noiembrie.
În schimb, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a stabilit ca simularea județeană să fie organizată în perioada decembrie 2024 - mai 2025, exceptând perioadele în care se vor desfășura simulările naționale și evaluarea competențelor din cadrul examenului național de Bacalaureat - 2025.
Conform procedurii aprobate și afișate pe site-ul oficial, IȘJ Constanța va comunica datele exacte cu cel puțin zece zile înainte de susținerea simulării. „Probele scrise se vor organiza în toate unitățile de învățământ din județul Constanța", se stipulează clar în procedură. Ca să nu mai existe niciun comentariu și să se termine odată cu… consultarea elevilor sau a părinților.
Și poate, cine știe, anul acesta va fi mai bine decât anul trecut, iar eforturile depuse de cadrele didactice pentru organizarea acestor simulări (care dau peste cap orarul tuturor claselor) vor fi mult mai vizibile… Din câte am aflat, deja profesorii și-au anunțat elevii că vor exista întârzieri în predarea materiei ca urmare a numeroaselor întreruperi: decembrie – simulări județene, ianuarie – competențe clasa a XII-a, februarie – simulări județene, martie – simulări naționale, aprilie – simulări județene
Peste o lună, prima probă scrisă va fi simulată la Constanța
Conform calendarului stabilit de IȘJ Constanța, simularea județeană a celor două probe scrise ale Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) va avea loc pe 9 decembrie 2024: Limba şi literatura română, respectiv pe 10 decembrie 2024: Matematică.
Simularea județeană a celor trei probe scrise ale examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (BAC) a fost programată în zilele de 11 decembrie 2024: Proba E) a) Limba şi literatura română, respectiv 12 decembrie 2024: Proba E) c) proba obligatorie a profilului și 13 decembrie 2024: Proba E) d) proba la alegere a profilului şi specializării.
Reamintim că simularea națională are loc în modulul 4 de cursuri.
Simulare Evaluare Națională 2025:
17 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
18 martie 2025: Matematică – probă scrisă
19 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor
Simulare Bacalaureat 2025:
24 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
25 martie 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor.
Tic-tac, tic-tac… examenele naționale 2025
Calendarul examenelor naționale 2025 debutează în luna ianuarie 2025, cu primele probe orale ale Bacalaureatului. În perioada 27-29 ianuarie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 29-31 ianuarie 2025 se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 3 şi 5 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar între 5 şi 7 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale.
Evaluarea Naţională va avea loc în zilele de 23 iunie – proba la Limba Română, 25 iunie – proba la Matematică şi 27 iunie – proba la Limba maternă. Pe 3 iulie se vor afişa rezultatele iniţiale, în 4-5 iulie se vor depune contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie.
Sesiunea de vară a Bacalaureatului va avea loc între 10 şi 16 iunie. Pe 10 iunie va avea loc proba de Limba şi literatura română, pe 11 iunie se va desfăşura proba scrisă obligatorie a profilului (Matematică/Istorie), pe 13 iunie va avea loc proba la alegere a profilului, pe 16 iunie vor da examen elevii care susţin proba la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate pe 20 iunie. Ulterior, perioada de depunere a contestaţiilor este în zilele de 23 şi 24 iunie, iar rezultatele finale se cor afişa pe 30 iunie.
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat se va desfăşura începând cu 4 august, dată la care vor debuta evaluările, din 11 august se vor organiza probele scrise, iar rezultatele finale se vor afişa pe 26 august.
Taguri
Articolul anterior Doliu în Forțele Navale Române. Comandantul fregatei "Mărășești" a trecut la cele veșnice
Articolul următor Bazarul "Gorbaciov" va deveni istorie! Dughenele vor fi demolate! "Rămânem fără locuri de muncă!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei