Duminică, 07 Iunie 2026

„Club de vacanță” la Biblioteca Județeană Constanța

de Simona ANGHEL Joi, 04 Iulie 2024 4124 1 min citire
„Club de vacanță” la Biblioteca Județeană Constanța
Cea mai mare provocare pentru părinții de școlari este programul de timp liber din vacanța mare. Venind în întâmpinarea acestei „crize” de familie, începând cu această sâmbătă, 6 iulie, și până pe 31 august, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează „Clubul de vacanță”.
Astfel, bibliotecarii secțiilor Împrumut copii și Ludotecă/Mediatecă, invită, în fiecare miercuri, între orele 16:30 și 18:30, copiii aflați în vacanță pentru a desfășura următoarele activități precum citit împreună (în limba română, franceză, engleză, germană sau italiană), desenat, vizionat desene animate sau filme pentru copii, socializare, audiții muzicale.
„Ne propunem să vă atragem și să vă provocăm la lectură. De la o săptămână la alta vom stabili împreună cărțile pe care le vom citi, pentru că la «Clubul de vacanță» fiecare cititor este încurajat să-și exprime opiniile.
Activitățile nu se vor limita doar la citit. Pentru că bibliotecarii vor alege împreună cu voi cărțile super interesante, veți avea mult de discutat cu ceilalți copii despre personajele preferate. Iar «artiștii» vor povesti, desenând. Dar pentru că este vacanță ne relaxăm și prin joacă! Vom asculta muzică și vom viziona desene animate sau  filme după cărți celebre. Nu există limită de vârstă și nici înscriere prealabilă!”, transmit reprezentanții Bibliotecii Județene.
Pentru mai multe detalii, puteți contacta numărul de telefon: 0722 599 932. 
Taguri
Articolul anterior „Fetele magice” din Constanţa, la înălţime la Festivalul Internaţional „Majorette Fest”
Articolul următor Partidul Laburist, favorit în alegerile parlamentare ce au loc în Regatul Unit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei