Cel mai captivant eveniment de tradiție al Comisiei
Europene, înscris în seria acțiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul
cadru Horizon 2020, care atrage anual peste 1.5 milioane vizitatori din Europa și
nu numai, Noaptea Cercetătorilor Europeni își deschide porțile vineri, 29
septembrie, în 26 de țări și peste 400 de orașe europene, între care și Constanța.
Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea
Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii
Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce
combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în
care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe
altele.
De la prima ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni în
2005 și până acum, milioane de vizitatori au intrat în legătură cu oameni de știință
de pe întreg continentul și nu numai. Evenimentul
Pe 29 septembrie 2023, în intervalul 17 - 22, Colegiul Național
“Mircea cel Bătrân” va fi gazda celui mai captivant eveniment al toamnei: Noaptea
Cercetătorilor Europeni.
De asemenea, tot vineri, 29 septembrie 2023, începând cu
ora 17.00, Universitatea Maritimă din Constanța va participa la sărbătorirea
Nopții Cercetătorilor Europeni, alături de universități reprezentative din țară,
Universitatea își deschide porțile pentru a răspunde curiozităților elevilor
constănțeni privind simulatoarele
specifice domeniului maritim (Punte de Comandă de Navigație, Simulator de
Motoare Navale, ECDIS – Hărți Electronice, Simulator Poziționare Dinamică,
CyberSecurity Simulator, Platforma de Măsurare a Sistemelor Radiante etc) și organizând ateliere de lucru cu
elevii.
Pe 28 septembrie 2023 se sărbătorește Ziua Mondială
Maritimă, iar activităţile organizate de Universitatea Maritimă din Constanţa
cu ocazia Nopţii Cercetătorilor Europeni se desfășoară ca o completare a
acestei zile, oferindu-le elevilor prilejul de a vizita laboratoarele și
simulatoarele de care dispune universitatea.
Activitățile se vor desfășura la Universitatea
Maritimă din Constanța (Str. Mircea cel Bătrân, Nr. 104) între orele 17:00 -
20:00, programul regăsindu-se pe https://cmu-edu.eu/nceu2022/.