În prezența reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Camerei Deputaților și a delegației Parlamentului European, la Palatul Parlamentului din București, a avut loc decernarea premiilor pentru câștigătorii Competiției Școala Europeană, ediția 2015.
- Publicitate -
La ediția din acest an, s-au înscris 115 unități de învățământ preuniversitar din 35 de județe și din municipiul București. Printre acestea, s-a aflat și Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanța, care a obținut la această ediție, pentru a patra oară, distincția de Școala Europeană, după ce a mai câștigat acest trofeu, de fiecare dată când a depus candidatura, la edițiile din anii 2004, 2007 și 2011.
În cadru festiv, delegația colegiului, alcătuită din directorul instituției, prof. Anamaria Ciobotaru, res-ponsabilul Departamentului Proiecte, prof. Polixenia Popescu, și președintele Consiliului Elevilor, eleva din clasa a XI-a C Ana Barbu, a primit Diplomă de Excelență din partea Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din cadrul Parlamentului României - Senat și Certificatul Școală Europeană 2015 din partea Ministerului Educației, pentru performanțele deosebite obținute în activitățile de cooperare europeană și pentru contribuțiile aduse la promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a educației.
Fiecare școală câștigătoare care a primit certificatul "Școală Europeană - 2015" a intrat în posesia unui premiu în valoare de 5.000 lei, care va fi utilizat exclusiv pentru dotări.