"Colindele copilăriei noastre". Elevii și profesorii au cântat împreună pe scenă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 19 Decembrie 2019 810
Cu toții ne-am obișnuit ca în această perioadă, elevii să colinde. La Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantermir", anul acesta, lucrurile au stat cu totul altfel…De ce altfel? Pentru că pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța au urcat, zilele trecute, atât copiii, cât și profesorii, care le-au prezentat invitaților concertul "Colindele copilăriei noastre". 

Anul acesta, a declarat directorull unității de învățământ, prof. Iris Sarchizian, concertul a fost dedicat tuturor profesorilor școlii, în semn de recunoștință și prețuire, ca gest simbolic pe care fiecare dintre noi îl face unui dascăl.

"De fapt, aș putea spune simplu, că am dedicat acest concert profesorilor noștri care fac din școala 38 a doua lor familie. Și asta se simte în fiecare secundă! Așa că, dacă anul trecut sărbătoream centenarul Marii Uniri, anul acesta, noi toți demonstrăm cum se creează tradiții. Tradiția respectului față de aceia care educă tinerele generații și demonstrăm zilnic că la 38 educația dă roade! Și cum Crăciunul înseamnă tradiții, familie și colinde, așa cum v-am obișnuit tot anul cu activități inedite, nu m-am putut abține nici de această dată și v-am adus aici, pe scenă, pentru prima dată de la înființarea școlii, primul cor format din cadrele didactice ale școlii - "Cantemirienii Senior" - sub directa îndrumare a prof. Aurelian Muscan. Într-o lume permanent preocupată de grijile cotidiene, fiecare în parte, părinte - copil- profesor, ca într-un ritual tradițional, și-a rupt din timpul prețios ca să petreacă momente de neuitat și să adune cât mai multe amintiri frumoase, care stau mărturie că acest concert, «Colindele copilăriei noastre» s-a născut la «38» din zâmbetele tuturor", ne-a declarat directorul. 

Astfel, timp de două ore, în cele 30 de momente artistice, toți elevii școlii au urcat pe scenă și au încântat auditoriul cu colinde tradiționale românești și cu cântece de iarnă: de la piticii claselor pregătitoare, care au cântat și au dansat plini de energie, până la elevii claselor a VIII-a, care au intonat colinde tradiționale românești, precum și cântece de iarnă ȋn limba engleză si limba franceză.

Pe scurt, este o certitudine: școala toată a vibrat de emoție, iar liantul dintre generații s-a sudat complet cu această ocazie, este de părere prof. Sarchizian.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei