Vineri, 05 Iunie 2026

Conducerea Școlii nr. 39 a fost destituită

de Simona ANGHEL Joi, 12 Noiembrie 2009 1566 1 min citire
Cu două luni înainte de începerea anului școlar 2009-2010, prof. Nicoleta Cornescu a fost numită director al Școlii nr. 39 "Nicolae Tonitza" și, dorind să-și marcheze noul management printr-un gest ce va rămâne în istoria deschiderilor festive, le-a oferit elevilor și părinților un foc de artificii în plină zi. La concurență cu soarele!
Săptămâna trecută, a reapărut în centrul atenției, după ce s-a constatat că două dintre lucrările la limba română de la Bacalaureatul 2009, corectate de ea, s-au întors de la Ministerul Educației cu calificativul "SUPRAEVALUATE". În vară, prof. Cornescu a corectat lucrările celor de la Grup Școlar de Industrie Alimentară și ea se alătură unui "eșantion" de circa 31 de profesori ce urmează a fi sancționați pentru notare greșită.
Prof. Elena Buhaiev, inspector general, a declarat că decizia a fost luată întrucât funcția de director este incompatibilă cu cercetarea administrativă, ea urmând să compară în fața comisiei de cercetare stabilite de Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
O dată cu directoarea a fost demisă și adjuncta, prof. Iuliana Chiru, întrucât, conform afirmațiilor inspectorului general, există un litigiu cu o profesoară căreia i se refuză prezența în școală și, de asemenea, s-au primit numeroase reclamații de la părinții nemulțumiți de faptul că achiziționarea uniformelor s-a făcut la prețuri foarte mari, iar materialele nu corespund sumelor solicitate.
Până la data de 15 decembrie, a revenit cu delegație fosta conducere, respectiv prof. Elena Manole, director, și Maria Pancă, director adjunct.
Taguri
Articolul anterior Elevi de la SAM Mihai Viteazul expun la Palatul Național al Copiilor
Articolul următor Grup Școlar "Carmen Sylva" Eforie Sud, partener în proiectul Europe Versus Energy

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei