Luni, 08 Iunie 2026

Conferință internațională la Constanța dedicată patrimoniului și identității dobrogene

de Simona ANGHEL Luni, 08 Iunie 2026 32 < 1 min citire
Conferință internațională la Constanța dedicată patrimoniului și identității dobrogene
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” organizează marți, 9 iunie 2026, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, cea de-a doua ediție a conferinței internaționale „Datina Vie: O lume veche într-una nouă”, eveniment inclus în proiectul cultural „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”.
Cu această ocazie, de la ora 12:30, va avea loc și evenimentul Culture Meet & Greet, o întâlnire dedicată dialogului dintre specialiști, reprezentanți ai instituțiilor culturale, cercetători, artiști și parteneri implicați în proiect.
Participanții vor aborda teme legate de patrimoniul cultural, identitatea locală, rolul apei în dezvoltarea comunităților și perspectivele dezvoltării sustenabile în spațiul dobrogean. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan tradițiile și valorile care definesc Dobrogea, într-un context contemporan marcat de schimbări și provocări.
Printre partenerii proiectului se numără Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul de Artă Constanța.
Manifestarea este organizată de Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliul Județean Constanța și își propune să creeze un cadru de reflecție și schimb de idei privind conservarea și valorificarea patrimoniului cultural dobrogean.
Taguri
Articolul anterior Gală Extraordinară de Balet, la Casa de Cultură Constanța
Articolul următor Au învățat românește și au trecut examenul! 80 de cetățeni străini certificați la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei