În ‘90, fiindcă n-a intrat la facultate, tatăl l-a trimis de-acasă. Să simtă gustul democrației și al economiei libere pe pielea lui. Foamea i-a fost un sfetnic bun: într-o cămăruță a bunicii a început să vândă presă, intrând în rețeaua de distribuție a vremii.
La fix un an de la Revoluție, pe 22 decembrie 90, și-a deschis prăvălia. În vara lui ‘91, în Neptun, a dat peste Editura Humanitas care apăruse și era în plină campanie de promovare. "Cei de la televizor", Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, stăteau de vorbă. Liiceanu s-a întrerupt să-l întrebe dacă dorește ceva. "Aș vrea să vând și cărți de la dumneavoastră. Se poate?" "Da".
Îl cheamă Cristian Zeciu și este librarul "Prăvăliei cu cărți". Nu e singurul, pe lângă el sunt încă șase tineri, dar el a pus-o pe picioare. Ne-a povestit despre cum a rezistat pe piață în ultimii 22 de ani și despre cum a involuat piața de carte.
- Cam câți clienți vă intră pe zi în librărie?
- Cam 200, în medie. Dar piața de carte din Constanța e atipică - suntem un oraș cu cea mai proastă piață de carte din România, țara cu cea mai prost cotată piață de carte din UE. Piața de carte din România, cu tot cu cărțile de chioșc - alea date la ziar - este de 100 de milioane de euro. Bulgaria are 400 de milioane de euro, cu jumătate din populația României, Ungaria are 800 de milioane de euro, tot cu juma din populație, Polonia are un miliard. Franța, Germania, 9 miliarde, de 900 de ori mai mult decât noi, și Marea Britanie vreo 12 - 13 miliarde.
- Prețul mare al cărților raportat la salariile mici ale românilor nu e un motiv?
- Ba da, dar și prețul mare are un motiv. Suntem singura țară din UE care n-are o lege organică să reglementeze piața de carte. Singura! Toate țările au o lege care reglementează piața asta, cum e reglementată piața carburanților, a alimentelor, … e o marfă în esență. Neexistând reglementări, se întâmplă aberații. În cazul cărților - prețul foarte mare. De exemplu, apare o carte pe piață, o vezi în librărie cu 30 de lei, dar intri pe site-ul editurii și o iei cu 30% reducere. Intri pe site-ul x.ro și vezi că e cu 40% reducere, a doua zi după ce s-a lansat! Asta e o formă de manifestare a unei piețe nereglementate. Care este până la urmă prețul real al cărții, din moment ce ea apare cu un preț de editură, care e contractual, dar unii dau reducere de 30%, alții de 10% … de ce? Efectul - degradarea pieții de carte și creșterea prețurilor. În UE de exemplu sunt legi care specifică: în momentul în care a apărut o carte, timp de "x" luni prețul nu are voie să fie redus cu mai mult de… După "x" luni se poate face reducere în marja asta. La noi au apărut primele reduceri de carte când a venit criza.
- Cum aflați câte ceva despre toate cărțile pe care le vindeți?
- Până în ‘96 apucam să citim cam tot ce ne venea, acum, când îți vin 100 de titluri pe săptămână… Îi mai întrebăm pe cititorii împătimiți care pot articula păreri. Întrebăm editurile…
Peste tot editurile fac două lucruri: editează și promovează cartea. La noi nu. La noi se publică foarte multă maculatură. Iar editura nu se ocupă niciodată de promovare, dar se ocupă de distribuție, de inventariere… Așa ajunge cartea la un preț mare dar omul nu ajunge la informații.
- Cum este publicul amator de carte?
- Nici el nu este foarte permeabil. De exemplu, în ‘94 recomandam: " a apărut unul, Paulo Cohelo, scrie bine!" "Neh! N-am auzit de el", mi se răspundea. După câțiva ani toată lumea alerga după Alchimistul.
- Este vreo diferență între clienții librăriilor de mall și librăriile independente?
- La librăriile din malluri, 99%din clienți sunt clienți conjuncturali că se duc în mall și zic "hai să intrăm și aici". La noi e invers, 99% din cei care ne intră pe ușă au vrut să vină aici. Și dacă omul acela a ieșit din casă să vină special la noi trebuie să-i acordăm toată atenția: să-i dăm carte, să-i dăm informații despre carte...
- Unde se ajunge din cauza lipsei de carte? Vi se cer și titluri năstrușnice?
- O poveste care a devenit deja antologică. Acum vreo două - trei luni, intră o domnișoară în librărie. O fată după care întorci capul pe stradă. Zice "știți, eu nu prea citesc, nu vreți să-mi recomandați și mie ceva de citit?" Un coleg a început să-i prezinte autori din rafturi: Marquez, Hemann Hesse, Lodge, Grisham, Murakami, mă rog, din cei mai reprezentativi de pe rafturile respective. Și-i spunea despre fiecare autor și despre fiecare carte câte ceva. "Dar de ce-mi prezentați numai cărți cu și despre balet?" Ne-am uitat unii la alții lung. "Păi pe toate etichetele astea de pe raft scrie baletristică".
Așa, ca titluri, ni s-au cerut: "De veghe în lanul de grâu", romanul "Copilul miop", sau "Vreau și eu Romeo și Julieta, nu știu cine dracu a scris-o".