Credincioșii din Constanța participă astăzi, 6 ianuarie 2026, de Bobotează, la slujbele religioase oficiate de Înaltpreasfințitul Teodosie.
- Publicitate -
Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent în fața Catedralei, alături de un sobor de preoți, de unde va porni într-o procesiune religioasă către Portul Turistic Tomis, unde au fost deja pregătite sticlele cu apă ce urmează a fi sfințită, acestea fiind așezate în forma Crucii Sfântului Andrei. Tot aici va avea loc și slujba de Sfințire Mare a Apei. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Tomisului va arunca trei cruci în apele mării, gest simbolic ce amintește de Arătarea Sfintei Treimi la Botezul Domnului.
Credincioșii prezenți la eveniment se fotografiază alături de carul cu boi. În zonă s-au format deja cozi pentru apa sfințită. Mulți dintre cei prezenți au venit pregătiți cu pungi, în care pun mai multe sticle umplute cu apă sfințită.