Actrița Rovena Paraschivoi: "Copiii nu mi se adresează mie, ci personajului"

Cei mici o cunosc din spectacole precum "Magia Circului", "O călătorie cu surprize", "Fata babei și fata moșneagului" și, mai nou, din "Capra cu trei iezi". Rovena Paraschivoi, o veterană a Teatrului pentru Copii și Tineret, unde lucrează din 1990, primește cea mai justă acreditare profesională atunci când, pe stradă, cei mici se adresează personajului pe care l-a interpretat în spectacol. Consideră că, în meseria de actor-păpușar, provocările sunt foarte mari, cu atât mai mult cu cât păpușa trebuie trezită la viață în mod credibil. În paralel, îi pregătește pe cei mici pentru serbările școlare, îmbinând meseria de dascăl cu cea de actor.

- Care au fost primii pași pe scena Teatrului pentru Copii?

- Am debutat în 1991, cu spectacolul "Albinița Maia", în regia Anetei Forna Christu și a Ioanei Jora. A fost emoționant! Am lucrat cu plăcere, fiind primul nostru spectacol, ne vedeam visul împlinit, acela de a fi în teatru.

- Spectacole solicitante?

- În primii ani am avut norocul să lucrez cu Mona Chirilă, care a regizat spectacolul "Capra cu trei iezi", unde am jucat rolul iedului mic. Aici, capra era un fel de Vitoria Lipan. Deși rolul m-a solicitat foarte mult - treceam de la o stare la alta, plus că lucram cu actori mari, Aneta Forna Christu și Ioana Jora -, mi-a rămas aproape de suflet. Și la "Ivan Turbincă" a fost greu, trebuia să corelăm mișcările păpușii foarte bine, altfel nu ieșea ceea ce trebuie.

- Plusurile unui actor păpușar?

- Meseria de actor păpușar necesită, pe lângă actorie și mânuire, și posibilitatea de a transmite viață păpușii și mult mai multă solicitare fizică. Mânuirea se face în orice poziție - culcat, pe spate, pe scări... Trebuie să ai condiție fizică foarte bună.

- Repere din domeniu?

- Când văd un actor care face un rol bun, îl admir și încerc să învăț ceva de la el. De exemplu, sunt tineri actori foarte talentați, despre care nu se spune nimic. Se vorbește doar despre cei deja consacrați, dar trebuie să le dăm și celor tineri șansa să se afirme. E bine să mergem la teatru, să-i vedem și să ne bucurăm de ceea ce ne pot dărui.

- Frustrări și satisfacții?

- Trebuie să faci mai mult decât un actor, fapt care, însă, nu este recunoscut de către forurile superioare, mai ales din punct de vedere financiar. Și balerinii au salarii foarte mici, la fel ca și păpușarii, deși ambele meserii implică foarte multă muncă fizică. Munca ne este, însă, apreciată la nivel calitativ, iar cel mai important este faptul că cei mici ne confundă, pe stradă, cu personajele. Din afară pare foarte simplu ceea ce facem, dar complexitatea acestei meserii apare atunci când ești pe scenă. Până nu treci prin scenă cu o păpușă nu-ți dai seama cât de greu e. Am avut colegi de la universitate care nu au rezistat, pentru că le era greu.

- Copiii: public critic sau ușor de păcălit?

- Cel mai dificil e să joci în fața copiilor, pentru că ei observă cea mai mică neregulă, dar ne primesc cu brațele deschise de fiecare dată. Iar atunci când le oferi un personaj bine conturat, ei te răsplătesc pe măsură. Cea mai mare satisfacție e că, atunci când merg pe stradă, copiii nu mi se adresează mie, ci personajului. N-aș renunța la acest public mic și drăguț pentru publicul adult. Am jucat și dramă în facultate, și în spectacole fără păpuși, unde transmiți totul cu corpul tău, pe când păpușii trebuie să-i transmiți mișcarea ta. Am ales această meserie pentru că îmi place, nu mă simt în stare să joc dramă la nivel înalt. Știu că aici, în spectacolele pentru copii, pot transmite ceva dincolo de scenă.

- Cum ați simțit rolul din "Capra cu trei iezi"?

- Am jucat rolul iedului mijlociu, un rol care, inițial, nu m-a atras foarte mult, dar, pe parcursul repetițiilor, l-am îndrăgit. Rolul are multe părți comice: iedul e un prostănac haios și mâncăcios... Singurul lucru care mă enervează este faptul că nu am imprimat eu vocea. Din această cauză, simt o undă de tristețe, pentru că nu am reușit să finalizez rolul, parcă l-am făcut pe jumătate. Facem și compromisuri când e spre binele spectatorului.

- Actor și dascăl. Cum procedați?

- Lucrez cu copii de clasa a III-a și de grădiniță la spectacole pentru serbările școlare. Meseria de dascăl nu mă atrage așa de mult, dar combinația învățământ-teatru e foarte bună. Îmi sunt dragi copiii, tot ce doresc e să le văd bucuria în ochi și zâmbetul pe buze. Spre exemplu, am realizat un spectacol de 1 martie, și a ieșit foarte bine. M-a impresionat faptul că una dintre fetițele cu care am lucrat mi-a spus că o să simtă lipsa orelor de repetiții... Am o clasă cu care lucrez de trei ani... clasa mea de suflet.

- Ce vă oferă teatrul de păpuși cu adevărat?

- Iubire. Mă și solicită foarte mult, mă și enervează uneori, dar e ca într-o familie: te cerți, te împaci, important e că există dragoste și mergi mai departe. Iar în ceea ce mă privește, există dragoste pentru teatrul de păpuși.