La rândul ei, și comunitatea rușilor lipoveni din Dobrogea celebrează astăzi, 7 ianuarie, Nașterea Domnului pe rit vechi. Este o sărbătoare de familie, pe care staroverii nu concep să o petreacă fără să participe la slujbele religioase. Biserica creștin-ortodoxă de rit vechi a rămas ancorată la mijlocul secolului al XVII-lea, iar tradițiile pentru Crăciunul pe stil vechi la rușii lipoveni sunt păstrate cu sfințenie.
- Publicitate -
„Întâlnirea dintre comunitate se face în biserică, dintre rude și tot ce înseamnă familie, se face în biserică. Abia după ce se termină slujba, când se ajunge acasă, se ia masa împreună cu familia. Este aprinsă candela. Nu este o sărbătoare comercială, este mai mult o sărbătoare religioasă, în care bucuria este cea a Nașterii Domnului și totul este legat de religie, căci străbunii noștri au plecat tocmai prin prisma religiei și încercăm să conservăm și să menținem în continuare tradiția așa cum ne-a fost transmisă", a declarat Nicolae Artion, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța.
Rușii staroveri slăvesc nașterea lui Iisus Hristos printr-un singur colind, un imn religios pe care îl cântă colindătorii. Ei fredonează „Se naște Hristos”, „Hristos rajdaetsja”, o cântare preluată din slujba bisericească. Ordinea în care sunt servite preparatele la masa tradiţională de Crăciun este foarte bine stabilită. Răciturile sunt primele pe care rușii lipoveni le consumă la marea sărbătoare, fiind urmate de ciorba lipovenească, sarmale, friptură și, la sfârșit, dulciurile, toate fiind preparate după rețete tradiționale.