Duminică, 07 Iunie 2026

Credincioşii îi cinstesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 29 Iunie 2021 646 1 min citire
Credincioşii îi cinstesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Marţi, 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Preoţii spun că sfântul Apostol Petru s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, dar Mântuitorul l-a numit Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, el a fost chemat să devină „pescar de oameni”. De atunci L-a urmat pretutindeni, bucurându-se de o cinstire deosebită în rândul celor 12 ucenici, poate şi pentru că era cel mai în vârstă dintre ei. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică, până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma.
Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie. Despre el se spune că a săvârşit mai multe minuni şi a predicat Evanghelia creştină cu multă putere, fapt ce i-a atras multe suferinţe, printre care şi închisoarea din dispoziţia regelui Irod Agripa.
Sfântul Pavel, numit la naştere Saul, era un evreu originar din Tars, Asia Mică. El a ajuns de tânăr în Ierusalim, spre a se şcoli să devină rabin.
Curând, însă, prin influenţa doctrinei mozaice greşit înţeleasă, s-a dovedit a fi un înverşunat persecutor al creştinilor în Ierusalim, participând şi la uciderea, prin lapidare, a primului martir creştin, arhidiaconul Ştefan. A pornit spre Damasc, cu gândul de a-i aduce pe creştini la Ierusalim, spre judecată şi moarte. Acela a fost momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos, pe care nu-L cunoştea încă, a intervenit în viaţa sa în chip miraculos, reproşându-i persecuţia împotriva creştinilor, fapt ce a dus la convertirea lui.
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele
Articolul următor Vara aceasta, liniștea are un preț mic: iată ofertele de cazare în Eforie Nord!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei