Duminică, 07 Iunie 2026

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 03 Mai 2019 290 1 min citire
Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii
La doar câteva zile de la Paște, creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, 3 mai, Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, după care va sfinți crucile mari ce vor fi așezate pe biserica nouă, cu hramul Sf. Iachint de Vicina. Apoi, împreună cu clerul și credincioșii, el va merge în procesiune la izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire Mică a Apei.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului spun că în Vinerea Luminată Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, moment care ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului. Astfel, înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit un orb, într-o pădure de lângă Constantinopol, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a-i mulțumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica Izvorului cel Tămăduitor și dătător de viață. Biserica se mai vede și astăzi în vechiul Constantinopol, actualul oraș Istanbul. 
De-a lungul timpului, sărbătoarea s-a extins în toate bisericile ortodoxe, iar acum, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârșește peste tot slujba de sfințire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Taguri
Articolul anterior "Cea mai frumoasă soție" vă așteaptă la Teatrul de Stat
Articolul următor Spectacol anulat la Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de mare"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei