Duminică, 07 Iunie 2026

"Croitorașii cei viteji", de la Școala 10, sunt tot mai pricepuți

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 16 Martie 2019 461 < 1 min citire
"Croitorașii cei viteji", de la &#536;coala 10, sunt tot mai pricepuți
Școala Gimnazială nr. 10 "Mihail Koiciu" a participat, săptămâna aceasta, la Târgul de primăvară al ofertelor educaționale din învățământul profesional și dual "Știu să-mi aleg meseria", eveniment care s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța.
Echipa unității de învățământ a fost formată din "Croitorașii cei viteji", copilași care le-au adus în atenția tuturor celor prezenți la eveniment, una dintre cele mai frumoase și nobile meserii din lume, croitoria. 
Astfel, în atelierul mobil de croitorie, elevii s-au înarmat cu ace, papiote de ață, foarfece, tipare, materiale textile, mașini de cusut, masă și fier de călcat. Apoi, le-au oferit vizitatorilor semne de carte și mini-rochițe cusute și create cu propriile lor mânuțe. Precizăm că activitatea a fost coordonată de directorul școlii, prof. Cătălina Dumbravă, prof. înv. primar Elena Untaru și prof. înv. primar Amalia Simion. 
Taguri
Articolul anterior Credincioșii sărbătoresc, duminică, Alexiile
Articolul următor Se oprește curentul electric la Constanța. Care sunt zonele vizate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei