Duminică, 14 Iunie 2026

„Culorile respectului”, un nou proiect împotriva bullyingului în școlile din Corbu și Istria

de Simona ANGHEL Duminică, 14 Iunie 2026 27 1 min citire
„Culorile respectului”, un nou proiect împotriva bullyingului în școlile din Corbu și Istria
Asociația Împreună pentru Viitor Constanța lansează proiectul „Culorile respectului”, o inițiativă dedicată prevenirii violenței și a fenomenului de bullying în rândul copiilor din comunitățile rurale Corbu și Istria.
Derulat în perioada iunie – noiembrie 2026, proiectul își propune să promoveze respectul, empatia și comunicarea sănătoasă încă din primii ani de școală, prin activități adaptate vârstei copiilor și nevoilor comunității școlare.
Programul va include ateliere de educație socio-emoțională pentru elevi, desfășurate prin jocuri, povești, desene și exerciții interactive menite să îi ajute pe copii să își înțeleagă și să își exprime emoțiile într-un mod constructiv. Totodată, proiectul se adresează și părinților, care vor participa la sesiuni de informare privind identificarea semnelor timpurii ale bullyingului și rolul familiei în prevenirea comportamentelor agresive.
Cadrele didactice vor beneficia, la rândul lor, de sesiuni de formare dedicate gestionării situațiilor dificile din mediul școlar și dezvoltării unor metode eficiente de intervenție și sprijin pentru elevi.
Prin această inițiativă, Asociația Împreună pentru Viitor Constanța urmărește să contribuie la crearea unui climat educațional mai sigur și mai prietenos, în care copiii să se simtă ascultați, respectați și susținuți.
Proiectul „Culorile respectului” este implementat în cadrul Programului SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, administrat de Fundația World Vision România și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Comisiei Europene.
Taguri
Articolul anterior Noi atacuri rusești lângă granița României. Mesaj RO-Alert emis pentru locuitorii din Tulcea
Articolul următor Jucătorii din Ucraina, campionii turneului internațional Mamaia Idu Juniors Championship

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei