Toate cele trei teatre din Constanța își reiau activitatea în acest weekend, oferind publicului local oportunitatea de a se bucura de timp liber de calitate, într-un spațiu cultural, departe de agresivitatea micilor ecrane.
- Publicitate -
Teatrul de Stat Constanța propune publicului consumator de artă șapte spectacole în luna ianuarie.
Prima întâlnire cu spectatorii din 2026 a avut loc pe 9 ianuarie, când la Sala Studio s-a jucat „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare.
Sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 19, pe scena sălii mari a Teatrului de Stat este programat spectacolul muzical pentru întreaga familie de Ada Milea, după Gellu Naum - „O insulă”, iar duminică, 11 ianuarie, de la ora 19, în Sala Studio va fi prezentat unul dintre spectacolele de succes „Jocuri în curtea din spate” al tinerei regizoare Diana Mititelu. Piesa este inspirată dintr-o poveste adevărată, a procesului agresorilor în cazul unui viol asupra unei adolescente de 14 ani, însă autoarea israeliană, dar și regizoarea Diana Mititelu aleg să pună accentul pe relațiile dintre adolescenți și motivațiile pentru care, sub pretextul unui joc erotic-agresiv, își distrug propriile destine. Spectacolul nu este recomandat spectatorilor sub 14 ani.
Din distribuție fac parte Ecaterina Lupu, Andrei Bibire, Cătălin Bucur, Theodor Șoptelea, Ștefan Mihai. Scenografia este semnată de Răzvan Bordoș, iar lighting design-ul, de Cristian Niculescu.
Biletele sunt disponibile atât online, pe MyStage.ro și Bilet.ro, cât și la Agenția de bilete de pe Bd. Tomis nr. 97.
Concert de Anul Nou, la Teatrul „Oleg Danovski”
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța marchează începutul lui 2026 cu un eveniment special. Duminică, 11 ianuarie, de la ora 18:30, în Sala Teatrului va avea loc concertul de An Nou.
Pe scenă vor urca soliștii Nicoleta Ardelean, Laura Eftimie, Silvia Simionescu, Lucia Mihalache, Răzvan Săraru, Doru Iftene și Daniel Pop, care vor fi acompaniați de Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța. La succesul concertului de Anul Nou contribuie Cătălin Toropoc (dirijor) și Adrian Stanache (maestru cor).
”Aladdin și lampa fermecată”, la Teatrul ”Căluțul de Mare”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța prezintă duminică, 11 ianuarie, de la ora 12, povestea universală „Aladdin și lampa fermecată”, în regia și scenariul lui Cristian Pepino. În distribuție: Grațian Prisacariu, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Alina Manțu, Arina Cojocaru, Claudia Brădescu, Ion Ciolan, Tiberiu Roșu, Andrei Stroescu.
„O mie și una de nopți” - minunata colecție de povești arabe, una dintre cele mai frumoase creații literare universale. Din această colecție, spre bucuria celor ce-ndrăgesc arta teatrală, s-a desprins și a prins viață pe scena constănțeană frumoasa poveste a lui „Aladdin și lampa fermecată”.
Contrastul dintre sărăcie și bogăție, dintre delicatețe și brutalitate, dintre prostie și istețime, dintre adevăr și minciună, dintre dragoste și interes, sunt evidențiate cu mult talent de scenarist, regizor, scenograf, compozitor și nu în ultimul rând de actori. Întreaga acțiune se desfășoară într-o manieră comică, plină de haz și de vervă.
Prin mijlocirea unor întâmplări miraculoase, tânărul și istețul Aladdin intră în posesia lămpii fermecate al cărui duh uriașul albastru Efrit Mustafa va apărea ori de câte ori va fi nevoie. Cum va intra Aladdin în posesia lămpii, cum o va scăpa pe frumoasa prințesă de tăntălăul Bâldâbâc, cum va veni el să se-nsoare cu prințesa, cum va fi pedepsit mârșavul vrăjitor Derviș şi multe alte întâmplări se pot vedea cu deosebit interes pentru că spectacolul te fascinează, te binedispune și te solicită să aplauzi adesea.