Prin reorganizarea conform prevederilor Legii Educației nr. 1, la Universitatea "Ovidius", cele 51 de specializări ale celor 17 facultăți existente în această instituție academică a Constanței s-au "metamorfozat" în 36 de departamente. Spre exemplu, din cei nouă șefi de specializări la Facultatea de medicină generală vor rămâne doar trei șefi de departamente. Concret, cine vor fi șefii acestor departa-mente nou create vom afla pe 10 octombrie.
- Publicitate -
În schimb, la 1 martie 2012 vor debuta alegerile pentru funcția de rector al Universității "Ovidius", întrucât prof. univ dr. Victor Ciupină se află în fața ultimului mandat. Confirmarea nou-numitului șef se va face până la 1 aprilie 2012, iar finalizarea alegerilor prin selectarea decanilor și numirea prodecanilor este un proces cuprins între 1 aprilie și 15 mai 2012.