Cum se încondeiau pe vremuri ouăle de Paște

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 03 Aprilie 2018 196
Muzeul de Artă Populară din Constanța se pregătește de zor pentru întâmpinarea sărbătorilor pascale. Anul acesta, renumita instituție de cultură s-a pregătit pentru Învierea Domnului cu icoane țărănești pictate pe sticlă, desigur, toate cu tematică pascală, dar și cu o expoziție de ouă încondeiate din Bucovina.
Potrivit muzeografilor constănțeni, icoanele pe sticlă, pictate în secolul al XIX-lea, în marile centre transilvănene de la Nicula, Gherla, Șcheii Brașovului, Mărginimea Sibiului, Maierii Albei Iulia, Valea Sebeșului, Făgăraș și Țara Oltului, redau scene importante din Săptămâna Patimilor, precum Cina cea de Taină, prohodirea Domnului sau punerea în mormânt, dar și momentul Învierii Sale.
Pe lângă icoanele pe sticlă se află alte două vitrine cu ouă încondeiate din Bucovina, în nuanțe vii și ornamente complexe, o dovadă de necontestat a măiestriei artei populare.
Meșteșugul încondeierii ouălor este o practică rezervată femeilor în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Pe vremuri, încondeierea se realiza cu ceară fierbinte, aplicată cu un instrument tradițional numit chișiță, și prin scufundarea succesivă în culori extrase din plante. Printre ornamentele frecvent întâlnite pe ouăle încondeiate se numără Crucea Paștelui, alături de o multitudine de alte motive religioase, florale, fitomorfe și geometrice.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei