Astăzi, în toată România este organizată Noaptea Cercetătorilor, eveniment la care sunt invitați toți cei curioși, pentru a se lansa într-o călătorie în lumea fascinantă a științei.
- Publicitate -
La Constanța, de la ora 17, la Maritimo Shopping Center începe călătoria în lumea științei la Noaptea Cercetătorilor 2014.
Pentru prima dată în mod oficial la Constanța, Noaptea Cercetătorilor adună cele mai interesante și interactive ateliere și dezbateri pe teme științifice, cele mai amuzante și creative provocări pentru vizitatori.
Participanții vor avea parte de ateliere 3D, experimente de mecanică, proiecte spațiale NASA sau observații astronomice.
Iubitorii de roboți îi vor putea vedea în acțiune, iar iubitorii planetei noastre vor înțelege mai multe despre energia eoliană și cea solară.
Evenimentul se bucură de toată atenția organizatorilor și partenerilor locali: Liceul Teoretic "Ovidius", Colegiul Național "Mi-hai Eminescu", Grupul Școlar "Carmen Sylva", Liceul Teoretic "Decebal", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" și Liceul Teoretic "Traian".
În zona dedicată cercetării în Uniunea Europeană, participanții vor afla cele mai noi tendințe în cercetare la nivel european, își vor testa cunoștințele de cultură generală și vor putea participa la o tombolă europeană.