Sondajul a fost realizat în perioada 15-18 ianuarie pe un eșantion național format din 820 de cadre didactice din învățământul preuniversitar de la toate cele trei niveluri: primar, gimnazial și liceal. Astfel, 44% dintre cadrele didactice din învățământul preuniversitar care au participat la sondaj au spus că sunt total în dezacord cu organizarea clasei pregătitoare de către școlile generale, iar 8% au afirmat că sunt în dezacord parțial cu aceasta.
- Publicitate -
Totodată, 10% dintre cadrele didactice din învățământul preuniversitar intervievate au spus că nu sunt nici de acord, nici împotriva organizării clasei pregătitoare de către școlile generale. Parțial de acord cu organizarea clasei pregătitoare de către școlile generale au spus că sunt 15% dintre cadrele didactice participante la sondaj, iar 23% au declarat că sunt total de acord cu aceasta.
În ceea ce privește clasa a IX-a, cadrele didactice din învățământul preuniversitar s-au declarat în proporție de 61% în total dezacord cu organizarea acesteia de către școlile generale. Totodată, 8% dintre cadrele didactice au afirmat că sunt în dezacord parțial cu organizarea clasei a IX-a de către școlile generale, iar 8% au spus că nu sunt nici de acord, nici împotriva acestui lucru. Parțial de acord cu organizarea clasei a IX-a de către școlile generale au spus că sunt 10% dintre cei intervievați, iar total de acord - 13%.
De asemenea, 23% dintre cadrele didactice au spus că sunt în dezacord total, iar 14% în dezacord parțial cu afirmația că "statul ar trebui să promo-veze concurența între școli oferind finanțări diferențiate". 13% dintre cadrele didactice intervievate au spus că nu sunt nici de acord, nici în dezacord cu această afirmație, 23% că sunt parțial de acord, iar 27% - total de acord.