Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 5.40, IPS Teodosie va
oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și
Pavel” din Constanța.
- Publicitate -
De la ora 9.30, la hotel Bulevard, din Constanța, Arhiepiscopul
Tomisului va participa la lucrările simpozionului național „Mănăstirea
Văcărești: așezământ cultural de sinteză, între drama trecutului și renașterea
de astăzi", prin care va fi marcată împlinirea a 300 de ani de la întemeierea
mănăstirii Văcărești, din București, și renașterea lavrei monahale prin
mănăstirea Văcăreștii Noi, din eparhia Tomisului.
Evenimentul este organizat de către mănăstirea Văcăreștii
Noi, situată în apropierea localității Lumina; de la ora 16.30, va oficia
slujba Vecerniei cu Litie la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din
apropierea localității Deleni; de la ora 19.00, va oficia Taina Sfântului Maslu
la biserica „Sfânta Maria” din Constanța (zona Far).
Duminică, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește
Nașterea Maicii Domnului. De la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta
Liturghie de hram la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Mamaia Nord, iar
de la ora 17.30, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Ioachim și
Ana” din Constanța.
Luni, 9 septembrie, de la ora 6.25, va oficia Sfânta
Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din
Constanța. La slujbă vor participa profesorii și elevii Seminarului Teologic
„Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” din Constanța. Ierarhul nostru ca rosti
rugăciuni de binecuvântare pentru începutul noului an școlar.