Instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța
pregătesc o experiență de neuitat pentru toți iubitorii de cultură, cu ocazia
Zilei Culturii Naționale!
- Publicitate -
Astfel, mâine, 15 ianuarie, Muzeul De Artă Constanţa,
Muzeul de Artă Populară Constanța și secțiile din județ ale Muzeului de Istorie
Națională și Arheologie Constanța vor oferi ACCES GRATUIT vizitatorilor, pe
întreaga durată a programului.
De asemenea, accesul va fi liber și la Delfinariu
Constanța, Microrezervație și Planetariu din cadrul Complexului Muzeal de
Științe ale Naturii Constanța, în limita spațiului disponibil.
Teatrul de Stat Constanța va celebra Ziua Culturii
Naționale cu un concert teatral al Adei Milea, la ora 19:00, iar la Teatrul
Căluțul de mare, începând cu ora 11:00, va avea loc spectacolul „DE DRAGOSTE,
DE NU...”, dedicat publicului cu vârsta de peste 12 ani.
Biblioteca Județeană Constanța va găzdui recitaluri
poetice, o masă rotundă pe tema operei eminesciene și evenimentul
„Personalități ale Constanței culturale”.
Nu în ultimul rând, la Centrul Cultural Județean
Constanța Teodor T. Burada, de la ora 18:00, va avea loc un spectacol de
poezie, muzică și dans dedicat marelui poet Mihai Eminescu.