Din pasiune pentru limba franceză se pot face multe

de Simona ANGHEL Marţi, 28 Martie 2017 259
Îndrăgostiți de limba franceză, elevii Liceului Teoretic "Ovidius" au sărbătorit Zilele Francofoniei prin acțiuni variate, valorificând cele 10 cuvinte ale francofoniei din anul 2017. Concretizarea ideilor elevilor s-a realizat prin postere, desene și afișe. 

Prima competiție din șirul celor dedicate limbii franceze a fost reprezentată de Concursul Județean "Jeunes Francophones", unde echipajul ce a reprezentat liceul a câștigat premiul I. 

A urmat participarea la Concursul Internațional "Plume d’or", organizat de Alianța Franceză. Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol dedicat acestei sărbători în Aula Mare a Liceului "Ovidius".

Liceul are o lungă tradiție în ceea ce privește teatrul francofon, părinții spirituali fiind profesorii Cornel și Maria Andreșoiu, sub coordonarea cărora trupa "Mini-Amphitheatre" a prins viață. 

Anul acesta, micii francofoni din trupa de teatru a liceului, au interpretat piesa "Apres la pluie, le beau temps!", cu care s-au prezentat la Festivalul Internațional de teatru francofon din Piano di Sorrento, Italia și pe care au jucat-o cu entuziasm cu ocazia Zilelor Francofoniei. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei