La ora la care citiți aceste rânduri, deja s-au afișat rezultatele pentru cea de-a doua zi de evaluări ale candidaților înscriși la funcția de director și director adjunct, altă serie intrând în "focuri" acum, printre care și cele două… "rivale" de la Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" Cumpăna - Daniela Cristea și Monica Oana Nuțu, dar și Iris Sarchizian și Laura Popa, pentru conducerea Școlii Gimnaziale nr. 38 "Dimitrie Cantemir".
Și pentru că vorbim de competitori și de rezultatele primei zile de evaluări orale, o surpriză au oferit rezultatele obținute de cei trei candidați la șefia Palatului Copiilor, acolo unde și anunțam o luptă strânsă. Conform punctajului acumulat, pe primul loc se află prof. Roxana Mitan (cu 138 puncte), pe locul doi - Cristina Barabaș (134 puncte), iar pe ultimul loc, actualul director Cos-min Badea (130 de puncte). În cazul în care cel din urmă nu va contesta evaluarea managerială, viitoarea conducere a Palatului pare… cunoscută.
"Voi alege colectivul care simt că mă va ajuta"
Pentru funcția de director al Liceului Teoretic "George Emil Palade", s-au înscris prof. Laurenția Diaconu, care a obținut 129,5 puncte, și prof. Gina Tone, fost director al Liceului Teoretic Negru Vodă, care a obținut 133,75 puncte.
În anul 2010, când i-a expirat mandatul de director la Negru Vodă, prof. Tone a venit în municipiul Constanța, ca titular, să predea chimie la Școala Gimnazială nr. 16 și la Liceul Teoretic "George Emil Palade". Acum s-a înscris la ambele unități să candideze pentru funcția de director.
Întrebată ce a determinat-o să participe la acest concurs, prof. Tone s-a declarat o fire foarte ambițioasă, "dar și colegii m-au susținut. Așa s-a întâmplat și în 2006, când am participat la concursul pentru funcția de director la Negru Vodă. O săptămână m-am tot gândit dacă e bine să mă înscriu, dar tot datorită colegilor am ajuns să concurez".
Cât despre diferența dintre concursul din 2006 și cel de acum, prof. Tone declara că celor trei probe li se alătură o a patra - rezistența la stres, "din cauza faptului că se derulează pe parcursul mai multor zile, și nu într-una singură, ca acum 10 ani. Atunci nimeni nu știa ce și cum. Acum se fac calcule și pronosticuri. Și la proba scrisă, când s-a întârziat jumătate de oră cu subiectele, le-am încurajat pe colegele din sală, intuind că vor fi multe pagini. În schimb, organizarea a fost impecabilă, reprezentanții inspectoratului școlar mobilizându-se exemplar", a declarat prof. Gina Tone.
În cazul în care și la proba de vineri, 21 octombrie, va reuși să obțină punctaj mai mare decât al competitorului Ion Denys Ciorogaru (actualul director), prof. Tone a declarat că va pune în balanță și va alege colectivul pe care îl va simți cel mai apropiat pentru a o ajuta să facă ceea ce și-a propus.
Pot răsufla liniștiți pe posturile lor
Tot din prima zi de evaluare orală, au ieșit răsuflând ușurați, fiind singurii candidați pe post, actualii directori de la Școala Gimnazială nr. 3 "Ciprian Porumbescu" (Cătălin Agafiței), Școala Gimnazială "Mircea Dragomirescu" Medgidia (Anca Chichifoi), Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" Medgidia (Rodica Lenuța Vasilescu) și Clubul Sportiv Școlar Medgidia (Ionuț Deli-Iorga).