Printre evenimentele dedicate redeschiderii Cazinoului din Constanța se numără și lansarea volumului „Vilegiatura la malul mării și patrimoniul său arhitectural – Istoria băilor de mare și a cazinourilor din Constanța și Mamaia", autor Delia Roxana Cornea, directorul Muzeului de Istorie națională și Arheologie Constanța.
- Publicitate -
Volumul a fost realizat în cadrul proiectului AFCN P0104 din 2 februarie 2024, derulat de MINA Constanța în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Delia Cornea nu este la prima lansare. În urmă cu trei ani a lansat volumul „Reședințele Regale de la Marea Neagră: Casele de vis ale Reginelor României", apărută sub egida Arhivelor Naționale și într-o formă grafică de excepție, asigurată de Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște. Volumul reconstituie evoluția istorică a celor patru reședințe regale de la Marea Neagră, respectiv Palatul Regal de la Constanța, care a funcționat în perioada 1907-1922, actualmente Tribunalul Constanța, Pavilionul Regal din Port (1910-1947), actualmente Muzeul Portului Constanța, fosta reședință regală de la Mamaia (1927-1932), revenită de curând în patrimoniul statului și, bineînțeles, Palatul Regal de la Balcic, care funcționează astăzi sub forma Centrului Cultural „Dvoreca” Balcic.
Delia Cornea: “Este un moment deosebit de important pentru mine, lansarea volumului pe care l-am dedicat cazinoului din Constanța dar și din Mamaia. Proiectul s-a derulat din cursul anului 2023 și în cadrul acestui proiect se numără două expoziții și un film dedicat Cazinoului."
Delia Cornea: “Am redescoperit istoria orașului nostru dintr-o altă perspectivă. În anul 2020 a fost descoperit un artefact valoros. Este vorba despre un petic de hârtie pe care 16 deținuți politici care au lucrat la construcția Cazinoului și l-au ascuns în perete. Doi ani mai târziu s-a mai descoperit un bilet care a confirmat povestea. În martie 2025 a apărut și un al treilea bilet.”
Laura Daniela Cornea, membru CNSAS: “Este o istorie dureroasă dar pe care noi nu încetăm să o cercetăm și să aprofundăm. Arhiva noastră a crescut în 25 de ani.”
Laura Daniela Cornea, membru CNSAS: “ Volumul acesta este un început, dar și o provocare pentru viitor. Ne luăm angajamentul de a face cele 100 de portrete de care Delia a vorbit. De curând am reușit să încheiem un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor care ne va da acces la datele celor care au condus penitenciarele, inclusiv cel de la Poarta Albă.”
Victor Claudiu Turcitu: “Este o muncă asiduă, mai ales cea pe care a dus-o Delia alături de mine. O să vi se pară că sunt redate doar niște aspecte banale, dar este o parte din viața constănțenilor. Delia a lucrat foarte mult cu documentele de arhivă, am realizat și două expoziții pe faleză împreună.”
Prof. Adrian Cioroianu, istoric: „Vă mulțumesc pentru că am ocazia să fiu parte din această redeschiderea a unei clădiri, în legătură cu care primele mele amintiri mele sunt din anii 70. Volumul este un fragment de istorie foarte utilă despre Dobrogea foarte valoroasă. (...) Mă gândeam câtă istorie încape între acești pereți. În 2014 am filmat aici, pe atunci clădirea era panotată, ambalată, după cum vă aduceți aminte. Înainte de orice mă bucur că, o dată cu lansarea acestei cărți, am putut să intru în Cazinou imediat după redeschiderea lui. La 10 ani am ocazia să intru într-o clădire care arată foarte bine. S-a respectat originalul, pe care unii l-au iubit, alții l-au criticat de la început, dar asta este soarta tuturor operelor. (...) Am cititi cartea gândindu-mă la directorul Muzeului de Artă, regretata Doina Păuleanu, pentru ce a făcut pentru istoria acestui oraș. Este cartea de vizită a Constanței, este o carte album, o carte tradusă în engleză".
Printre altele, istoricul Adrian Cioroianu a mărturisit, că ultima dată când a intrat în Cazino a fost în anul 2006, atunci când în cadrul unei ședințe a PNL a fost exclusă Mona Muscă.
Florin Anghel, profesor: “ Ne aflăm în cel mai emblematic loc pentru orașul de la Marea Neagră. Din momentul în care administrația românească a ajuns aici, ideea de cazino și orașul Constanța au parcurs aceleași etape istorice. Această legătură dintre oraș și mare s-a făcut nu doar prin beneficiile portului modern, dar și prin turism. Această clădire emblematică este o împlinire a vârstei de aur a orașului. Volumul Deliei Cornea este împărțit în cinci capitole care reprezintă cinci etape istorice, iar fiecare se încheie cu închiderea Cazinoului. Sperăm ca noua redeschidere să fie aceea care va vitaliza clădirea, dar și viitorul orașului. Este o carte care colorează orașul, care de câteva decenii, este mai gri decât ne-am dori.”