Regizorul
Dan Tudor reinterpretează, în stilul propriu, fantezist, una dintre cele mai
apreciate comedii ale lui I.L. Caragiale, „D’ale Carnavalului” pe care
constănțenii au ocazia să o vadă pe 2 februarie, la Casa de Cultură a
Sindicatelor din Constanța.
- Publicitate -
Încurcăturile
amoroase, gelozia și rivalitățile dintre personaje se transformă în momente
pline de amuzament, de umor absurd și rezolvări surprinzătoare.
Neașteptatele
intrigi erotice în care Nae Girimea, un frizer “în vogă”, se simte ca peștele
în apă jonglând simultan în relațiile sale cu cele două amante: Mița Baston și
Didina Mazu, creează un adevărat haos unde “răzbunarea teribilă” este cuvântul
de ordine. Pampon și Crăcănel, încornorații de serviciu, caută să-l găsească pe
“Bibicul” riscând demascarea “triunghiului
amoros”, dintre personajele Nae, Didina și Mița.
Având
în distribuție mari actori de comedie, iubiți și recunoscuți, un regizor
care
“preschimbă în comic tot ce atinge”, spectacolul “D’ale Carnavalului”
reprezintă garanția succesului de public și al umorului de calitate.
Distributie:
Corina Dănilă, Gabriel Coveșeanu, Afrodita Androne, Georgel Olaru, Andrei
Duban, Adrian Dima, Dan Tudor, Ionuț Gurgu.
Au mai rămas în vânzare
doar câteva bilete pentru spectacolul de luni, 2 februarie, care pot fi
achiziționate pe ticketstore.ro, iabilet.ro și fizic la Casa de Cultură a
Sindicatelor din Constanța.