Joi, 14 iulie, inima profesorului de istorie Ion Moiceanu
a încetat să mai bată, dar memoria sa va fi veșnică.
Într-un impresionant In Memoriam, nepotul său, dr. Dorin
Popescu, aduce în atenția celor care l-au cunoscut biografia unui pasionat de
profesia aleasă.
„A încetat să mai bată, ieri, inima uriașului Ion
Moiceanu – profesor de istorie, pedagog/dascăl, publicist, om de cultură,
cetățean de onoare al satului său natal Rucăr, om de vază al neamului Moiceanu,
coborât la Tomis de pe minunatele meleaguri muscelene.
Biografia sa a îmbinat armonios dragostea pentru Rucăr și
Muscel cu cea pentru Dobrogea, care i-a fost a doua casă, iar cele două iubiri
au crescut mistuite aprig de o iubire exemplară, mai mare (și “autentică”, așa
cum îi plăcea s-o spună), pentru istoria românilor.
Din jumătatea dobrogeană a Profesorului Moiceanu citez,
succint, descrierea sugestivă a prof. univ. dr. Stoica Lascu: “După absolvirea
Facultăţii de Istorie din Bucureşti, va fi repartizat în Dobrogea – al cărui
fiu adoptiv va fi din 1962, devenind cu timpul unul dintre cei mai cunoscuţi şi
apreciaţi dascăli de Istorie ai României de la Mare (are la activ şi numeroase
diplome de merit, de „profesor evidenţiat”, zeci de elevi evidenţiaţi la
diverse concursuri şcolare şi olimpiade): a fost profesor la şcolile din Zorile
şi Ciocârlia de Sus, la Liceul din Ostrov, director la Urluia, pentru ca din
1977 (când a luat Gradul Didactic I, fiind cel mai tânăr profesor de Istorie
din regiune cu acest suprem grad profesional), prin concurs, să profeseze la
Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa, iar după
desfiinţarea acestuia, la Liceul Teoretic Ovidius”.
Despre jumătatea rucăreană a Profesorului Moiceanu se va
scrie mai mult, în perioada următoare, mai ales că acesta nu a părăsit
niciodată, afectiv, Rucărul său natal, cărând toți munții lui prin toată Țara.
Este emblematic că până și ultimul său articol,
“Fermecătorul Rucăr natal, din Antichitate până-n contemporaneitate”, aflat în
prezent sub tipar la revista “Agora” din Constanța, este dedicat Rucărului.
Conștiința sa de veghe pentru Rucăr și pentru familia Moicenilor n-a știut să
se stingă vreodată. În lungile săptămâni de suferință din primăvara acestui an,
gândul său copleșitor era (insistent) la Rucăr. Îl chema Rucărul acasă…
Se va scrie mult (sper) despre domnul Profesor Moiceanu
în lunile și anii ce vor veni. Despre cărțile sale (“Pagini din istoria
adevărată a poporului român”, Editura Dobrogea, Constanța, 2009 și “Personalități
marcante și evenimente memorabile din istoria adevărată a poporului român”,
Editura StudIS, Iași, 2009), despre articolele din periodicele și revistele
culturale de la Tomis, din “Agora”, “Cuget Liber”, “Ziua de Constanța” etc.
Astăzi, câteva idei modeste despre ce nu mă încumetam să
cred că pot scrie vreodată. Despre Profesorul Ion Moiceanu (și “unchiul Nelu”)
la trecut.
Domnul Profesor Moiceanu a iubit enorm și cinstit această
Țară și istoria Ei (despre care se încăpățâna să spună este mai degrabă una “a
românilor” decât “a României”). A iubit istoria și a trăit totul cu pasiune
devoratoare. A fost un mentor desăvârșit pentru generații de elevi din liceele
constănțene și dobrogene, în special Liceul Militar de Marină “Alexandru Ioan
Cuza” și Liceul Teoretic “Ovidius”.
Avea mereu fluvii de cuvinte și de evlavie pentru
“istoria adevărată” a poporului român. Vorbind despre Cuza (bunăoară), în
ianuarie, obișnuia să amenințe că ar putea “periclita” vacanțele de vară ale
elevilor săi cu digresiuni istorice adecvate dacă cineva chiar l-ar lăsa să o
facă.
S-a bătut ca un leu pentru reînființarea Liceului Militar
de Marină “Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, a cărui închidere i-a afectat
din temelii încrederea în sănătatea noastră instituțională.
Figura sa de profesor charismatic, temperamental,
pasional, titanic și exotic locuiește încă natural și amplu în conștiința
foștilor săi elevi.
Avea o vocație enciclopedică, un spirit academic riguros
și disciplinat, care combina facil date și idei, într-o chimie spumoasă și
irepetabilă.
A fost un pedagog desăvârșit, care a știut să transmită
emoție și dragoste.
A vorbit despre istoria românilor, în comunism, cu un
permanent curaj asumat. Ne-a deschis mereu porți spre autenticitate și
performanță.
Ne-a făcut să iubim România mai mult decât am fi știut
fără el.
A fost un orator desăvârșit, care îmbina alchimic ideile
tari cu lungi digresiuni culturale. Nu plictisea niciodată. În tot ce făcea
avea o originalitate naturală, un stil inconfundabil, curtenitor, aristocrat,
rafinat și exploziv.
Pasiunea era ingredientul nedezmințit al tuturor formelor
sale de viață, de la cele personale la cele publice.
Avea o capacitate tulburătoare de a atrage și fascina.
A trăit în paradigma etică desăvârșită moștenită de la
moșnenii rucăreni.
Freamătul munților musceleni nu s-a stins niciodată în
el. Munții de la Rucăr au cântat până la moarte în inima sa.
A iubit și a slujit până la moarte familia și casa sa
părintească din Rucăr. Casă căreia i-a jurat credință dintotdeauna. Casă căreia
i-a fost reazăm dintotdeauna. Casă căreia, la plecarea din viață a mamei sale
Maria, i-a reînnoit jurământul de fidelitate. A promis atunci, după intrarea în
eternitate a părinților săi Maria (născută Pârnuță) și Ion Moiceanu (și
deopotrivă a mamei mele, Maria-Puița, sora lui cea mare), că va fi “cârmaciul”
neamului Moiceanu, pe “corabia” tulburată de suferințe și morți a acestui neam.
Și-a onorat și această promisiune. A fost “cârmaciul” promis.
Pentru comunitatea locală, Profesorul Moiceanu a fost un
punct de reper și un model de performanță în învățământul preuniversitar, o
voce emblematică și o conștiință uriașă, care acoperea o geografie generoasă a
iubirii, de la Argeș la Dobrogea, din Dobrogea în Basarabia, de la Zorile și
Ciocârlia și Ostrov și Urluia și Constanța la Chișinău și Căușeni.
Profesorul Moiceanu a fost și el “o carte neterminată”,
așa cum scria cândva el însuși, în „Cuvântul Introductiv”, despre monografia
Școlii „Nae A. Ghica” din Rucăr (cea mai veche școală din Țara Românească):
„Cartea ce-o tot faci, refaci, prefaci, / E cartea care niciodată / N-a fost și
nu e terminată”.
Voi citi întotdeauna această carte, cu gândul la paginile
care se vor scrie în continuare, care nu îl vor lăsa pe Profesorul Moiceanu să
moară cu adevărat.
Pentru mine, Profesorul Moiceanu a fost nu doar dascălul
de care te îndrăgostești iremediabil, model de patriotism, oratorul superb din
arene, ci și mentor din umbră al devenirilor mele, antrenor atent al
conștiinței mele de veghe, sprijin și prieten în anii mei de ucenicie și de
creștere de la Tomis, profesor de istorie care mi-a cultivat și vegheat
(alături de tata și de fratele Florin) întâlnirile cu istoria românilor, reazăm
și stâlp al familiei, soldat credincios al neamului Moiceanu din Rucăr, urmaș
al moșnenilor falnici de odinioară, sursă permanentă de pasiune și de dragoste,
frate grijuliu al cinstitei mele mame.
Dragă domnule Profesor Ion Moiceanu, unchiule Nelu,
astăzi aș mai adăuga doar atât, în numele și în locul tuturor cuvintelor care
trăiesc și cresc înăuntrul inimii mele: DRAGOSTEA NU MOARE NICIODATĂ!
Te rog să o săruți pe Mama, acolo, Sus, în numele tuturor
celor ce nu o pot face (încă) direct…
Vom ține aprinsă pasiunea din sângele Moicenilor, de care
nici să vrem nu ne putem rupe vreodată.
Vom cutreiera Munții Iezerului pomenindu-te în lungi
tăceri sacramentale.
Ne vom lăsa priviți de tine din fotografiile de familie
făcute în curtea casei tale părintești din Susenii de Rucăr, din care sfidează
ireversibila fugă a timpului părinții și bunicii noștri, de la Maria și Ion
încoace.
Dragă domnule Profesor Ion Moiceanu, unchiule Nelu:
DRAGOSTEA NU MOARE NICIODATĂ!
https://www.ziuaconstanta.ro/.../citestedobrogea...
https://www.ziuaconstanta.ro/.../mentor-si-model-pentru...
https://culturaconstanta.ro/profesorul-ion-moiceanu.../
https://www.telegrafonline.ro/profesorul-ion-moiceanu...
https://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-prof-ion...
Corpul neînsuflețit al domnului Profesor va fi depus
astăzi la Casa Albastră Constanța. Mâine, 16 iulie 2022, va avea loc
înmormântarea Profesorului Ion Moiceanu.
Sursa foto: arhiva personală a Profesorului Ion Moiceanu.