Don Michè vă invită la o seară tradițională italiană

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 31 Martie 2018 187
Copiii, dar și părinții mai au o alternativă de petrecere a timpului liber. Trupa "Suflețel" organizează, sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 11.00, la restaurantul "Harlequin" din Mamaia, spectacolul "Ursul păcălit de vulpe", o adaptare după una dintre cele mai cunoscute povești scrise de Ion Creangă. 

Așadar, micuții vor putea vedea cu propriii lor ochi că viața în pădure este o adevărată aventură, iar vulpea vicleană caută mereu câte un naiv, de la care să adune niscaiva bunuri, desigur prin șiretlic.

Cum îi păcălește pe cei întâlniți, haideți să descoperiți dumneavoastră!

Spre seară, însă, mai exact la ora 21.00, adulții sunt așteptați de Don Michè, la o seară cu muzică tradițională italiană. 

Repertoriul artistului pornește de la canzonetta napoletană cântată în dialect și acompaniată cu intervenții de flaut și ajunge la muzica americană post-belică inspirată de masiva migrație a italienilor pe noul continent. Ca urmare, constănțenii se vor delecta cu numeroase titluri celebre, cum ar fi "Volare", "O sole mio", "Mambo italiano", "Tu vuo’ fa’ l’americano", "Chitarra romana", "Arrivederci Roma". 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei