Elevii aleg să trăiască sănătos

de Cuget Liber Vineri, 08 Martie 2013 166
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 30 "Gheorghe "Țițeica", coordonați de directorul adjunct al instituției, prof. Corina Cici Vlad, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, prin coordonatorul P.N.V., doctor Loti Popescu, și prin asistenta Laura Halmache, au desfășurat o serie de activități educative pe tema cunoașterii pericolului reprezentat de TBC și a posibilităților pe care le avem pentru a preîntâmpina o astfel de îmbolnăvire. Grupul țintă a fost format din 53 de participanți, elevi ai claselor a V-a B și a V-a D, iar reuniunile de lucru s-au desfășurat pe 4, respectiv 6 martie, cu aproape trei săptămâni înainte de data la care se sărbătorește Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, respectiv 24 martie. 
Elevii au fost antrenați în discuții pe tema educației pentru sănătate și au primit materiale informative cu care au și alcătuit un panou tematic. De asemenea, ei au lucrat pe grupe la conceperea unor postere cu titlul "Lupta împotriva TBC" și au fost antrenați, la final, într-un concurs de creare de sloganuri pe aceeași temă.
"Este regretabilă proliferarea acestei boli, mai ales în rândul celor tineri. Elevii de liceu sunt afectați cel mai adesea, dar prin activitățile pe care le desfășurăm sperăm ca, în perioada următoare, numărul îmbolnăvirilor să scadă!", a declarat asistent Laura Halmache.
"Aducerea la cunoștința elevilor a pericolelor unei astfel de boli, a consecințelor irevocabile pe care le poate avea asupra stării de sănătate a individului constituie o prioritate. A preveni este mult mai ușor decât a vindeca, iată ceea ce trebuie să înțeleagă copiii", a adăugat directorul adjunct, prof. Corina Cici Vlad.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei