Duminică, 07 Iunie 2026

Elevii Colegiului Pedagogic au sărbătorit Ziua Euroscola la Strasbourg

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 11 Decembrie 2022 314 < 1 min citire
Elevii Colegiului Pedagogic au sărbătorit Ziua Euroscola la Strasbourg
Echipa EPAS a Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, formată din profesorii Cristina Gîlă și Mihaela Tudorache și 24 de elevi de liceu ai instituției, a participat, de curând, la Ziua Euroscola, eveniment organizat la Strasbourg, de Biroul de Informare al Parlamentului European. Potrivit directorului instituţiei de învăţământ, prof. Anamaria Ciobotaru, câștigători ai competiției la nivel național, elevii și profesorii colegiului au participat alături de elevi și profesori din 42 de școli din Uniunea Europeană la ultima sesiune Euroscola din acest an.
Temele abordate au fost: „Drepturile omului și implicarea civică” și „Importanța votului la viitoarele alegeri din 2024”. Cu această ocazie, elevii de la malul mării au avut ocazia de a-i adresa întrebări vicepreședintelui Parlamentului European, Dimitrios Papadimoulis și lui Stefan Krauss, şeful unității de acțiune pentru Drepturile Omului, Directoratul General pentru Politici Externe al Uniunii Europene. Menţionăm că elevii și profesorii constănţeni nu se află la prima experiență de acest gen, aceasta fiind a patra participare a echipei, care şi-a încheiat experienţa educativă prin vizitarea Parlamentului European, participarea la diverse jocuri interactive și nu numai. 
Taguri
Articolul anterior Final de aventură. Elena Zaharia şi Bianca Mei-Roşu s-au izbit de „Zidul Chinezesc”
Articolul următor Voleibaliştii constănţeni, succes-fulger în Cetatea Sucevei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei