Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Elevii de-a XII-a și-au supravegheat colegii din concurs

de Simona ANGHEL Vineri, 01 Mai 2015 213 1 min citire
Elevii de-a XII-a și-au supravegheat colegii din concurs
La Liceul Teoretic "G. Călinescu" Constanța s-a desfășurat Concursul Județean Le Petit Renard, în organizarea catedrei de limba franceză a școlii, în parteneriat cu Alianța Franceză Constanța.
Aflat la a 22-a ediție, la concurs au participat peste 200 de elevi din 24 de școli, din Constanța și din județ.
Ineditul acestui eveniment este că a fost organizat în colaborare cu elevii de clasa a XII-a din filiera bilingvă francofonă. Astfel, coordonați de profesoarele Diana Corcheș, Ana Coltea și Janetta Bărăitaru, ei au fost cei care, ca în fiecare an, i-au primit, i-au supravegheat și i-au evaluat pe colegii lor mai mici din clasele a VII-a și a VIII-a din școlile constănțene.
Evenimentul s-a încheiat cu festivitatea de premiere a elevilor laureați la cele trei secțiuni, celor mai talentați oferindu-li-se premii speciale din partea Alianței Franceze Constanța.
"Pentru noi este de fiecare dată o mare bucurie să ne întâlnim la «Le Petit Renard». Îi așteptăm pe participanții care ne-au onorat cu prezența lor să revină la Liceul Teoretic «G. Călinescu», de ce nu, ca elevi ai instituției noastre. În plus, țin să îi felicit pe francofonii din clasa a XII-a care au dovedit, pe lângă dragostea pentru limba franceză, responsabilitate și spirit de organizare", a declarat directorul Liceului Teoretic "George Călinescu", prof. Elena Crăcea. 
Taguri
Articolul anterior Colegiul de Arte, premii peste premii la concursurile școlare
Articolul următor Tragedie pe litoral. Doi tineri, îngropați de vii la Costinești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei