Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Ești frumos când ești sănătos!"

de Simona ANGHEL Marţi, 23 Octombrie 2012 368 1 min citire
"Ești frumos  când ești sănătos!"
La Grădinița cu program prelungit "Steluțele Mării", preșcolarii de la patru din cele opt grupe mari au desfășurat activitatea cu titlul "Ești frumos când ești sănătos!", din cadrul unei teme mai ample legate de Ziua Mondială a Alimentației Sănătoase. Activitatea este cuprinsă în tematica proiectului finanțat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei și în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța.
Din discuția purtată cu prof. Gina Adam, directorul grădiniței, am aflat că activitatea a fost deosebită, deoarece în mijlocul copiilor a fost prezentă asistent Laura Halmache, din partea DSPJ. "Inițiativa și-a propus să-i familiarizeze pe copii cu importanța unei alimentații sănătoase, care sunt efectele unui consum exagerat de dulciuri, câte mese pe zi trebuie să consumăm și în ce cantitate, dar și alte lucruri precum piramida alimentelor, ponderea legumelor și a fructelor în alimentația noastră".
La final, fiecare educatoare a celor patru grupe a încercat să afle de la copii, prin diferite mijloace, gen desen, colaj, pictură, joc senzorial, dacă au înțeles ce trebuie să stea la baza unei alimentații corecte și care sunt alimentele cele mai sănătoase.
"Proiectul se bucură de interes atât din partea copiilor, cât și din partea cadrelor didactice, care doresc să se implice în acest gen de activități. Astfel putem anticipa, că luna viitoare vom desfășura diverse acțiuni prin care este promovată nonviolența și toleranța în familie, în grădiniță și în viața de zi cu zi", a conchis prof. Adam. 
Taguri
Articolul anterior Elevii de la profesională, păcăliți cu bursele de 180 lei
Articolul următor Lucrări ENEL/ Află aici unde se oprește curentul electric mâine

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei